Argeș. Mega proiect de 2 milioane euro în care 4 comune sunt partenere.
Vineri, 28 iunie, primarul comunei Priboieni, Sorin Lupu, a depus la Consiliul Județean Argeș documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism pentru proiectul “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în UAT-urile partenere (comunele Priboieni, Dobrești, Boțești, Beleți-Negrești).
Este vorba de un proiect depus de cele patru comune, finanțat prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de 2 milioane de euro.
“Este un proiect pe care mi l-am dorit de foarte mult timp, atât eu cât și colegii din celelalte comune. Pe lângă confort și eficență pentru locuitori, această investiție contribuie la dezvoltarea economică a localității” – Sorin Lupu, primar comuna Priboieni.
“Îl felicit pe domnul primar Sorin Lupu, ca și pe ceilalți domni primari care au realizat proiectul. Acesta este doar un exemplu a ceea ce fac și cât muncesc primarii din județul nostru pentru a accesa proiecte care vizează dezvoltarea localităților. Consiliul Județean Argeș le-a fost și le este un partener deschis care i-a susținut mereu, inclusiv financiar prin alocare de fonduri pentru cofinanțarea proiectelor.
Se știe că atât noi, Consiliul Județean Argeș, cât și primăriile din județ, dar și mediul de afaceri argeșean suntem pe primele locuri la atragerea de fonduri, fie ele europene sau guvernamentale” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Un Comentariu
GEORGE
Sa-l trezească cineva și pe Primarul din Lunca Corbului!!!!