Argeş. Locul unde pasionaţii de arhitectură construiesc structuri din materiale naturale
Arh. Ana-Maria Goilav, conf. univ. la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, și istoricul Petre Guran, cercetător al istoriei Bizanțului la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, au deschis, în urmă cu 15 ani, comuna Mălureni, școala de arhitectură intitulată „Școala de la Bunești”. Numele școlii se trage de la moșia unui neam boieresc, cunoscut până în secolul al XIX-lea sub numele Bunescu.
Meșteri
„Școala de la Bunești” este locul în care aspectele practice ale arhitecturii sunt redescoperite, însușite și transmise de la meșter către profesorul de arhitectură, apoi de la arhitectul transformat în meșter către student și, în cele din urmă, de la student la student. Este o școală – șantier, o modalitate practică, dar originală, de a învăța arhitectura de la desen până la detaliul de execuție realizat de mâna celui care l-a conceput. Proiectul se adresează oricui este interesat de construcția cu materiale naturale, precum lemnul, pământul (crud sau ars) și piatra, și de locuirea cât mai aproape de natură, aspirând spre un ideal de simbioză care să asigure perenitatea naturii, fără a neglija nevoile legitime ale omului.
În ani, așezarea s-a transformat și într-un loc de basm cu construcții unice – casa de pământ, trapeza din cărămidă bizantină, bucătăria de iarnă din blocuri de gresie, casa călăreților, dușurile din lemn de salcâm și rășinoase, umbrarul viu, casa de cânepă – toate cu o structură și o arhitectură nemaiîntâlnite. La 17 august a.c., au trecut pragul „Școlii de la Bunești” arh. Eugeniu Ivănescu, academicianul Gheorghe Păun și Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
Urmași
„Faptul că durează de 15 ani este un motiv adițional de bucurie. Îmi place foarte mult că se face arhitectură cu o mână pe teorie și cu o mână realmente pe obiectul practic. Este o îmbinare dorită de învățământ dintotdeauna, de a cupla teoria cu practica, trecutul cu prezentul și cu viitorul. Aici avem casa daco – tracică, pe când se făceau casele rotunde, avem trapeza sumeriană, 3.000 de ani înainte de Hristos, tehnologia la baie e din Mexic. Deci, adună din multe locuri, din mai multe timpuri. Pe de o parte teorie, pentru că numai din cărți au aflat cum se construia în Sumer acum 3.000 de ani, și experimentează practic cu materialele locale, pământ sub formă de cărămidă și pământ sub formă de pământ de-a dreptul strâns în saci, tasat, cu lemn, cu piatră. În Revista Curtea de la Argeș s-a scris de mai multe ori despre școala de aici. La un moment dat, scria un student de la Arhitectură că, aici, el s-a construit interior. El a lucrat la Bunești, a citit seara în public Albert Camus, a scris poezii prin iarbă și a lucrat în vremea asta, ca în Evul Mediu, cu piatră și lemn. Și asta, iarăși, este ceva ce rămâne. Nu știu cât vor rămâne clădirile, dar e clar că, în urma celor doi, arh. Ana-Maria Goilav și prof. dr. Petre Guran, rămâne o trenă de urmași care au învățat aici arhitectură, în genul de la Bunești”, a apreciat academicianul Gheorghe Păun.
Ecosistem
„Iată, se confirmă vechiul proverb: dacă românul știe să fie prieten cu codrul, atunci și codrul este prieten cu românul. Încercăm să creăm un model de conviețuire între români și codru, astfel încât codrul să-i dăruiască tot ce are de dăruit, dar să-și trăiască mai departe viața seculară, prin care asigură condiții de viață următoarelor generații care se vor așeza în jurul lui. Această aspirație am numit-o habitat silvantropic. Am scris despre acest concept și în revista Curtea de la Argeș. Experimentul constă în investigarea condițiilor în care locuirea umană se poate petrece în marginea sau chiar în mijlocul unui mediu silvic, astfel încât ecosistemul să nu fie tulburat cu nimic. Și, iată, pe aceste poieni care sunt pășuni intercalate în spațiul silvic am început proiectul care a făcut din lemn și pământ principalii aliați ai unei noi idei despre locuire. Nu este o fugă de civilizație, ci o folosire inteligentă a tehnologiei în relația cu natura, astfel încât tot ce am învățat, în mii de ani de istorie, să punem, astăzi, în aplicare pentru a trăi în prietenie cu natura” – a spus prof. dr. Petre Guran.
Resurse
„Noii meșteri suntem noi înșine, suntem cei care, acum, lucrăm pe cele 30 de șantiere ale Școlilor de vară de arhitectură din România. Eu, împreună cu tinerii arhitecți care coordonează aici dulgheria și zidăria, în tot ceea ce facem încercăm să convingem, în primul rând, beneficiarul direct. Aici mă refer și la comunități întregi, pentru că, lucrând cu materiale naturale, dai un răspuns specific unui loc, unui moment și unei cereri. Încercăm să punem în valoare peste tot resursele locale, pământul de construcție de la fața locului, lemnul. Dar, când mă refer la aceste materiale, am în vedere faptul ca ele să nu treacă prin procesul de reinventare industrială. De cele mai multe ori, lemnul folosit, astăzi, în construcție e un lemn reconstituit industrial, disponibil în comerțul de materiale de construcție. Pe noi ne interesează lemnul natural, brut, care, uscat și tratat corespunzător – deci pus în operă cu inteligența meșteșugului pe care-l stăpâneau breslele dulgherilor de până la momentul industrializării – poate să stea la baza unei arhitecturi a locuințelor de cea mai mare calitate”, a completat dr. arh. Ana-Maria Goilav.
Promovare
„Tabăra condusă de arh. Ana-Maria Goilav și dr. Petre Guran este un eveniment important pentru comuna Mălureni. Am vrea ca tabăra aceasta să aibă parte de un pic mai multă publicitate. Am vrea ca lumea să știe despre minunile pe care le-au putut face dumnealor, aici, cu studenții. Și ne-ar bucura dacă această tabără ar intra și într-un circuit turistic”, a conchis Florin Bucălie, primarul din Mălureni.
