Un om, un destin, o poveste și mulțimea îndoliată a enoriașilor care, iată, mâine se vor ruga la parastasul de 7 zile pentru sufletul părintelui lor drag, Vasile Marinescu. Duhovnicul inimilor necăjite care a fost răpus de o boală necruțătoare, leucemie galopantă! Diagnosticul l-a făcut să se cutremure și pe reputatul medic Dan Marinescu de la Spitalul Floreasca din București, fiul preotului, care a privit neputincios cum iubitul său tată se stinge ca o lumânare sub ochii săi…
Colivă în loc de… tort
La jumătatea lunii decembrie ar fi împlinit 76 de ani. Și tot atunci ar fi avut parte de o surpriză care l-ar fi bucurat enorm. Bunul său prieten și colaborator de la Asociația Umanitară „Dumnezeu este iubire”, George Mitrache, cunoscut om de cultură și realizator de emisiuni tv, pregătea cel de-al III-lea volum al cărții „Între cer și pământ”, alcătuită deopotrivă din proză și versuri gândite de părintele Vasile Marinescu. N-a fost să fie! Nu a mai trăit fericita zi în care să primească în dar propria creație care va vedea lumina tiparului după cum a fost programat, chiar și în lipsa… autorului. Puternic afectat de moartea duhovnicului său, dar și a celui care a fondat și a condus asociația timp îndelungat, George Mitrache promite ca în ziua în care trebuia aniversat părintele la vârsta de 76 de ani cartea să fie deja publicată. Din nefericire însă, cei care l-au iubit și prețuit se vor aduna nu pentru a-i cânta „Mulți ani trăiască!”, ci la biserică unde își vor uni glasurile pentru „Veșnica pomenire” la 40 de zile de la plecarea regretatului preot. Iar în mijlocul lor, nu va fi un tort, ci o… colivă!
Doliu peste oraș
Respectul de care s-a bucurat părintele Vasile Marinescu în Curtea de Argeș, dar și în zonele limitrofe Cetății Basarabilor s-a vădit în urmă cu câteva zile când a avut loc înmormântarea sa. Nu doar locuitorii zonei în care se afla Biserica Olari au fost prezenți, ci mulți, foarte mulți oameni de aproape sau de departe. În cele trei zile cât au avut posibilitatea de a se reculege la sicriul lui se estimează că pragul capelei bisericii „Sf. Ierarh Nicolae (Nou)” a fost trecut de câteva mii de credincioși. Mulți, foarte mulți îi erau fii duhovnicești, părintele fiind asaltat de oameni care auziseră de blândețea și înțelepciunea lui și voiau să își mărturisească păcatele la scaunul spovedaniei.
Strofe sfâșietoare
Printre ei se numără și un cadru medical cunoscut în Curtea de Argeș, Liliana Rada, asistentă la Spitalul Municipal din urbe. Mânuiește și condeiul la fel de bine ca și seringa, făcându-se cunoscută ca poetă prin cele câteva cărți de versuri pe care le-a publicat în ultimii ani. Prefața unora dintre ele a fost scrisă și semnată de părintele Vasile Marinescu în virtutea relației speciale dintre cei doi. Preotul era duhovnicul întregii familii a asistentei și îi lega o veche și trainică prietenie. Cum altfel își putea arăta asistenta-poetă dragostea pentru preotul ei drag decât dedicându-i versuri? Câteva strofe din care răzbate durerea inimii frânte precum a unui copil la moartea tatălui său.
În cuvinte simple, Liliana Rada a înfățișat tabloul funest al lumii îndoliate de pierderea lui Vasile Marinescu, binecuvântată fie-i memoria! Iată ceea ce a simțit asistenta medicală și ce a așternut pe hârtie, ca mărturie peste timp: Tu să ne ierți! Odihnă și lumină!: Mii de candele veghează și lumină/ Enoriașii mor acum cu tine,/ O lume prea uimită se adună/ Chemându-te, Părinte-n rugăciune// Plâng mări, oceane și ai tăi urmași,/ Rugându-ne în ceasul de pe urmă,/ Cu pașii ce ți-au fost curmați/ Să te conducă-n pace spre lumină!// Sunt mii de vorbe-acum de spus,/ Dar ce folos, tăcerea se așterne,/ Tu ne privești cu sufletu-ți de sus,/ Iar lacrimi-fluvii vor curge peste vreme.”
Un Comentariu
rasania
cata fatarnicie,din cate stiu eu parintele a fost alungat de la Olari, acum plang la capatai