…Ne referim aici la toţi angajaţii care sunt cu contracte de muncă la stat. Conform datelor furnizate de Direcţia de Statistică Argeş, în judeţul nostru avem cam 160.000 de angajaţi la o populaţie totală de circa 630.000 de persoane (cam 120.000 sunt copii şi minori sub 18 ani, iar alte 170.000 de persoane sunt pensionari). Ei bine, în judeţul Argeş avem cam 50 de bugetari la mia de locuitori! Dintre aceştia, 14 bugetari la mia de locuitori sunt angajaţi ai administraţiei judeţene şi locale!
La alţii e şi mai rău!
La sfârşitul lunii aprilie 2019, la nivelul administraţiei publice locale erau înregistrate 271.315 posturi ocupate, în cadrul instituţiilor publice finanţate integral din bugetele locale, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Bineînţeles, cei mai mulţi angajaţi sunt în administraţia publică centrală, în jur de 800.000, din care aproape 600.000 în instituţiile finanţate integral din bugetul de stat. Per total, avem circa 63 de bugetari la mia de locuitori ca medie naţională.
Iată însă câţi bugetari din administraţia publică locală la mia de locuitori sunt în primele cinci judeţe din acest punct de vedere: 1. Vâlcea – 19,2 la 1.000 locuitori; 2. Tulcea – 19; 3. Sălaj – 19; 4. Gorj – 18,6; 5. Caraş – Severin – 18,4.
Top 5 cu cei mai puţini: 1. Bihor – 10,9; 2. Braşov – 11; 3. Bucureşti – 11; 4. Ilfov – 11,1; 5. Brăila – 11,3 (la egalitate cu Dolj).
Aşadar, numărul angajaţilor din administraţie sau din alte structuri ale statului este uriaş, atingând cote record în acest an. În condiţiile în care salariile pentru bugetari s-au mărit foarte mult (a se vedea instituţii precum Consiliul Judeţean Argeş, dar şi sistemul de educaţie şi mai ales în sănătate), nu e de mirare că deficitul bugetar pentru această perioadă este dublu faţă de anul trecut. Statul e nevoit să se împrumute zilnic cu zeci de milioane de euro pentru a face faţă cheltuielilor de funcţionare, în vreme ce investiţiile bat pasul pe loc, iar cele mari lipsesc.
Bugete
Statul a cheltuit în primele patru luni din an 33 miliarde lei cu salariile angajaţilor săi, adică aproape o treime din veniturile de 103 miliarde lei care au intrat în prima treime din an în bugetul general consolidat. Pentru a acoperi găurile, Ministerul Finanţelor a început să se uite lung spre bugetele locale. Însă problema nu este că acolo ar fi prea mulţi bani, ci că nivelul de cheltuieli salariale a ajuns să cântărească greu într-un buget care strânge doar 30% din PIB, faţă de o medie europeană de 45% din PIB. Pentru că strânge puţin la buget, statul a ajuns să cheltuiască o treime din bani cu salariile bugetarilor, faţă de o medie a Uniunii Europene de 22-23%.
Salariile la stat au avansat în primele patru luni din an cu 26% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Urmează oare o recesiune cu… tăieri de salarii şi disponibilizări?