Zilele trecute, la sediul Consiliului Județean a avut loc o întâlnire a reprezentanților CNAIR cu cei ai autorităților județene și locale, având ca temă starea drumurilor naționale care traversează județul Argeș. Au fost de faţă, printre alţii, deputatul Simona Bucura Oprescu, primarii din Piteşti şi Curtea de Argeș, Gheorghe Mihăiță, șeful Secției de Drumuri Naționale Pitești, Alina Nicolau, şefa Regiei de Drumuri Argeș, Andreea Tache, arhitect șef al Consiliului Județean.
„Pentru alţii au fost bani”
„Bine ați venit în Argeș, județul cu cea mai proastă infrastructură națională de drumuri din România. Pe lângă acest fapt, suntem și județul cu cea mai proastă infrastructură județeană, dar asta în condițiile în care avem peste 1.200 km de drumuri județene. Partea județeană ne aparține și, fiindcă nu am avut întotdeauna capacitatea financiară să realizăm toate proiectele de infrastructură județeană, sursele de finanțare fiind cunoscute, încercăm acum să recuperăm prin fonduri europene. Dar, revenind, prima mea afirmație nu este gratuită. Din orice zonă am intra în Argeș pe drumurile naționale ne ducem în cap. De exemplu, venind din Teleorman – Roșiori de Vede – Pitești, asfaltul se termină brusc la intrarea în Argeș. Venind din Dâmbovița – București – Târgoviște către Câmpulung, intrarea în județul Argeș ne arată că acolo se termină asfaltul. Pe drumul acesta care leagă Piteștiul de zona Drăgășani, aveți cunoștință de faptul că în comuna Poiana Lacului este un pod de vreo 20 de ani cu probleme, ieșit din garanție? Presupun că nu vreți să vă spun de drumul Pitești-Brașov, care este minunat până la Câmpulung și de acolo dezastruos. Tot ceea ce înseamnă Transfăgărășanul pentru Argeș și pentru România ne aduce o multitudine de critici, că suntem incapabili să gestionăm acest drum. Nu știu dacă este sau nu de importanță europeană pentru dumneavoastră, nu știu ce ați semnat cu UE! Rugămintea pe care v-o adresăm este să vedem ce putem face pentru a repara toate aceste lucruri. Dumneavoastră trebuie să îmi răspundeți la această întrebare: de ce toate drumurile naționale se opresc brusc în județul Argeș? O să îmi spuneți că nu sunt bani! Pentru alte județe au fost bani și credeți-mă că urmăresc cu foarte mult interes ce se întâmplă în alte locuri. Nu cerem mai mulți decât primesc alții, dar cerem să echilibrăm situația. Trebuie să ne gândim că suntem parte a acestei țări, iar marii contribuabili sunt pe la noi, pe aici, prin Argeș”, a spus apăsat președintele C.J. Argeș, Ion Mânzână.
“Rea și foarte rea”
Conform datelor statistice, 21% din rețeaua de drumuri naționale care traversează județul Argeș este în stare “bună”, 11,5% – „mediocră”, 30,9% – „rea” și 35% – „foarte rea”. Argeșul nu are niciun kilometru de drum național în stare “foarte bună”. De aceea, pe circa 335 kilometri de drumuri județene sunt necesare lucrări de întreținere periodică, tratamente bituminoase – pe vreo 46 km, straturi bituminoase – pe 54 km, covoare asfaltice – pe 53 km, reciclare in situ – pe 180 km. Numai pentru lucrările de întreținere sunt necesare 272 milioane lei.
Sunt, zice-se, și vești bune: lucrările pe drumul expres Pitești-Craiova și pe autostrada Pitești-Sibiu sunt acum în parametri.
În privinţa proiectelor, vicepreședintele Marius Nicolaescu, a spus că „ne interesează foarte mult drumul expres Pitești – Mioveni, Centura de Vest a Piteștiului, Centura municipiului Curtea de Argeș. Discuțiile au continuat la Primăria Pitești și s-au încheiat cu vizite pe teren.
4 Comentarii
Anonim
DJ 703A tronson CERBU POIANA LACULUI dezastru ,nimeni nu vede si nu ade,platim taxe si impozite ,macar un greder o data pe an si citeva masini de piatra
mocanu.sandu@yahoo.com
DJ 703A tronson CERBU POIANA LACULUI dezastru ,nimeni nu vede si nu ade,platim taxe si impozite ,macar un greder o data pe an si citeva masini de piatra
mihnea
Cine a condus judetul in ultimii 30 de ani?PSD nu?Isi asuma acest partid esecul managementul infrastructurii din Arges? Nu prea cred….
Anonim
De peste 30ani,acest judet este la discretia PSD si ce sa vezi ,dupa ce au distrus tot ce se putea distruge,acum se pling,rau de tot a ajuns acest judet,bai fratilor si altii au furat,dar mergeti si prin alte judete din tara ,rosii sau de alta culoare si vezi ca lucrurile se schimba fara incetare,altii fac studii de fezabilitate pentru metrou,si aici in Pitesti si statiile de autobuz arata ca dupa razboi,sa le fie rusine