Argeș. Intervenții de urgență ale forțelor ISU.
Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a trei situații de urgență. A fost vorba despre două evenimente rutiere și un incendiu izbucnit la nivelul acoperișului unei locuințe.
Primul eveniment rutier a avut loc pe raza localității Budeasa și au fost implicate două autoturisme. Echipajele SMURD și SAJ, ajunse la locul solicitării, au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime, ambele de sex masculin, pe ce le-au transportat la spital.
Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui pacient care a suferit un traumatism la coloană. Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.• Pompierii de la Secția Costești și Punctul de Lucru Stolnici au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul acoperișului unei locuințe din localitatea Stolnici, satul Fâlfani.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au constatat că ardeau aproxinativ 2 mp din acoperișul casei și circa 4 mp din acoperișul unei anexe. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar din fericire, în urma producerii acestuia, nu au fost înregistrate victime.
Accident rutier, produs în municipiul Pitești, zona Podul Viilor, în care un autoturism a intrat într-un stâlp.
La locul solicitării au acționat pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stins incendii și au asigurat zona până la îndepărtare oricărui pericol.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime.