Pe lângă misiunile zilnice pe care le execută pentru siguranţa şi în folosul cetăţeanului, Jandarmii Detașamentului 4 se implică în mod activ în viaţa de zi cu zi a comunităţii.
Astfel, în exercitarea atribuțiilor zilnice pe unul dintre traseele de patrulare din comuna Hârsești, au aflat despre o familie încercată de greutățile vieții din cauza posibilităţilor materiale reduse.
Jandarmii s-au deplasat ieri, 18 ianuarie la familia în care părinții se străduiesc să asigure traiul zilnic celor 5 copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani și le-au dăruit tuturor haine, încălțăminte, jucării și alimente.
Înainte de a-și lua rămas bun de la copii, jandarmiiau promis că vor încerca atât să revină cât mai curând, cât şi să sensibilizeze alte persoane care pot veni în sprijinul lor.
Vom continua astfel de acțiuni, în speranţa că vom reuși cu toţii să fim mai buni şi mai atenţi la greutățilealtora.