Argeș: Fată de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat să se plimbe în pădure.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești desfășoară cercetări, în urma sesizării referitoare la dispariția minorei VLĂDULESCU MARIA-IULIA, de 13 ani, care a plecat să se plimbe prin pădurea din zona mânăstirii Brătienilor, din Ștefănești, în jurul orei 19:00 și nu s-a mai întors.
Semnalmente: 1,67 m înălțime, greutate: 47 de kg, ochi căprui, păr șaten, poartă ochelari.
Vestimentația la momentul plecării: hanorac gri, cu inscripția HARVARD, blugi negri și teniși negri.
Persoanele care pot oferi informații despre cea în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Orașului Ștefănești, la telefon 0248 265 185.