O femeie a ajuns în stare extrem de gravă la spital după ce şi-a dat foc în curtea casei după o ceartă în familie. Evenimentul a avut loc duminică după-amiază la Stâlpeni şi este vorba despre Niculina F., în vârstă de 60 de ani, din localitate. Potrivit poliţiei, aceasta s-a certat cu fiul şi cu nora sa, care în urma scandalului au plecat de acasă, context în care sexagenara a ameninţat că-şi va pune capăt zilelor.
Anterior, vecinii au anunţat autorităţile că între soacră şi noră există o stare conflictuală, iar echipajul de poliţie venit la faţa locului a reuşit să le calmeze. Ulterior, după plecarea copiilor, femeia a plecat şi ea şi a ajuns la calea ferată, de unde l-a sunat pe celălalt fiu spunându-i că se va sinucide. Venit într-un suflet, tânărul şi-a găsit mama întinsă pe şine, dar a convis-o să renunţe la intenţie şi au revenit acasă, apoi fiul a plecat.
Rămasă singură, sexagenara a luat un bidon cu benzină, s-a stropit și și-a dat foc. Vecinii au sunat la 112, iar unul dintre ei a acoperit-o cu o pătură ca să stingă flăcările şi echipajul medical sosit la faţa locului a constatat că femeia avea arsuri de gradul II pe circa 95% din suprafaţa corpului. După ce a primit primele îngrijiri, pacienta a fost transportată la spital.
Un apel la 112 anunța acum în urmă cu puțin timp că o femeie din localitatea argeșeană Stâlpeni și-a dat foc. Aceasta ar avea arsuri grave pe întreaga suprafață a corpului. Momentan, nu este cunoscut motivul pentru care femeia a recurs la acest gest extrem. Vom reveni cu detalii!
(Foto: descriptiv)