S-ar fi dezechilibrat şi a căzut în fântână … Aceasta este ipoteza pe care o au în vedere poliţiştii în cazul bărbatului găsit într-un puţ din comuna Oarja, despre care am relatat pe scurt şi revenim cu amănunte reieşite din anchetă.
Tragedia a avut loc aseară în jurul orei 22.45, când pompierii Detaşamentului Bradu au fost solicitaţi să intervină în comuna amintită pentru extragerea unui bărbat găsit într-un puț de aproximativ 20 m adâncime. La fața locului s-au deplasat trei echipaje, inclusiv o autospecială de descarcerare grea și o ambulanță SMURD, precum şi o ambulanţă a serviciului judeţean.
Un militar a coborât în fântână asigurat cu frânghii de colegii săi și l-a scos pe bărbatul care nu dădea semne de viaţă. Echipele medicale au demarat deîndată procedurile de resuscitare şi au plecat cu victima către spital. Personalul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a continuat resuscitarea sperând că-l va putea readuce la viaţă pe bărbat, dar eforturile au fost zadarnice şi la ora unu a nopţii de duminică spre luni s-a declarat decesul.
Este vorba despre Ilie N., de 52 de ani, din localitate, care locuia împreună cu soţia şi o fiică. Din primele verificări s-a constatat că, în jurul orei 22, acesta vorbea pe telefonul mobil cu fiul său. La un moment dat convorbirea s-a întrerupt brusc. Fiul şi-a reapelat tatăl şi întrucât nu a răspuns nimeni, a sunat-o pe mama sa, i-a spus despre ce este vorba şi a trimis-o să vadă ce s-a întâmplat.
Ştiind că soţul obişnuia să fumeze stând aşezat pe marginea puţului, femeia s-a dus acolo. A găsit telefonul mobil lângă gura puţului şi bănuind că s-a întâmplat ceva rău, a sunat la 112, iar ce a urmat, deja vam explicat. Anchetatorii presupun că, într-un moment de neatenţie în timp ce vorbea la telefon, Ilie N. s-a dezechilibrat şi a căzut în puţ pierzându-şi viaţa. Poliţiştii înclină să creadă că a fost vorba despre o nefericită cădere accidentală, mai ales că bărbatul nu a lăsat bilet şi nici nu a avut vreo tentativă de suicid. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea.
Foto: descriptiv