Argeș: Cursuri fără taxe și locuri de muncă garantate.
În comuna Vulturești, va funcționa primul campus preuniversitar profesional în sistem dual din țara noastră. 300 de tineri din județ vor putea învăța aici cu taxe zero, iar la finalul cursurilor absolvenții vor avea locuri de muncă garantate.
”Vom beneficia de această oportunitate grație Asociației „BookLand”, care va asigura toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv profesorii, care vor preda după o programă modernă, pentru a forma specialiști pe certificările solicitate de agenții economici din județ.
Noi, ca administrație locală, punem la dispoziție terenul, în suprafață 80.000 de metri pătrați. Campusul va fi dotat cu toate spațiile și facilitățile necesare pentru cei peste 300 de elevi care vor învăța aici anual: laboratoare, ateliere de lucru, bibliotecă, amfiteatru, sală de spectacole, terenuri de sport, spații de relaxare, cantină, cafenea, brutărie, spălătorie, frizerie, mini-fermă de animale, livada, seră și o grădină de legume.”, a declarat primarul Liviu Poșircă.