Argeș: Copii desculți, amărâți. Au primit cadouri cu lacrimi în ochi.
O echipă inimoasă – formată din persoane reprezentând Off-Road Club Piteşti, instituţii de învăţământ, precum şi voluntari – a derulat o amplă campanie de colectare a unor pachete pentru familiile argeşene greu încercate de vremurile în care trăim. „Nu ne-am aşteptat la o asemenea participare. De oameni și de daruri. Suntem foarte bucuroşi că putem aduce un strop de bucurie cât mai multor suflete nevoiaşe”, ne-a spus Adrian Golescu, manager ziarulargesul.ro, coordonator al misiunii umanitare.
Moșul cu sanie… 4×4! Tânărul antreprenor a fost sprijinit de o mulțime de persoane cu sufletul deschis înspre ajutorul semenilor necăjiți. La sfârșitul săptămânii trecute, zeci de copii, dar și adulți care trăiesc în condiții greu de imaginat au primit cu mare emoție și bucurie darurile. A fost o surpriză care i-a uimit. Ba chiar, pentru unii dintre ei, se poate spune că au făcut ochii mari și au zâmbit pentru prima oară cu adevărat.
Sâmbătă dimineața, voluntarii s-au adunat la sediul campaniei, stabilit la redacţia ziarului „Argeşul” din centrul Piteştiului. După o scurtă recapitulare a traseului şi operațiunea de încărcare a pachetelor în maşinile 4×4, s-a plecat la drum. Nu degeaba au fost alese astfel de vehicule. Anumite drumuri din județ sunt aproape imposibil de parcurs cu autoturisme obișnuite. Însă, pentru vehiculele dotate cu tracțiune integrală și roți concepute pentru condiții dintre cele mai grele, a fost o nimica toată.
„Pot urca rampe cu înclinații de peste 60 de grade, pe drumuri inundate sau bolovănoase”, ne-a încredințat un pasionat de off-road al clubului din Pitești.
Acasă, la săraci… „Avem pregătite în spate mai toate cadourile posibile: hăinuţe, alimente, jucării. Oprim mai întâi la Băbana, apoi mergem la Poiana Lacului și continuăm spre comuna Uda. O să dureze o zi întreagă, probabil ajungem seara târziu înapoi. Nici nu contează ora, bucuria celor amărâți va fi și bucuria noastră. Asta contează”, spune Adrian, pe ploaie, în timp ce își trage sufletul după încărcarea zecilor de pachete în mașini.
Pe la orele prânzului, convoiul umanitar a făcut un prim popas la mai multe familii nevoiașe din Băbana. Așa cum era de așteptat, cei vizați de acțiune au primit cu lacrimi în ochi darurile. Cuvintele, de prisos. Surpriza a fost atât de mare, încât i-a copleșit. Ca ei, alte sute de suflete necăjite au primit cadourile în preajma Crăciunului. O piatră de încercare a fost la Uda, acolo unde organizatorii s-au „înmuiat” complet când au fost întâmpinați de copii de nici zece ani, desculți și cu haine de vară pe ei. Afară nu erau mai mult de 3 – 4 grade Celsius!
„Am plâns. Nu mi-a venit să cred că e posibil așa ceva, copii desculți în plină iarnă… Un bărbat locuia într-un container, alte familii – în case fără căldură… E dureros să descoperi asemenea cazuri, însă prin ceea ce am făcut noi sperăm să atragem atenția și altor persoane cu posibilități care să-i ajute pe acești oameni sărmani”, ne mărturisesc voluntarii.
Le mulțumim lor, generoșilor! Ar mai fi multe de spus, dar mai este timp. Cu emoții, zâmbete și lacrimi, campania se încheie cu promisiunea că toți vor reveni pe frontul ajutorării oamenilor sărmani și, mai ales, al copiilor. Anul acesta, Off Road Club Pitești bifează cea de-a şasea acțiune umanitară de acest gen. Organizatorii apreciază în mod special și mobilizarea cadrelor de la Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Piteşti, prin directorul Dragoş Dinculescu şi directorul adjunct Paula Cioară. Au mai participat cadre de la Şcoala Gimnazială „Virgil Calotescu” Bascov care, doar în trei zile, au reuşit să colecteze un număr impresionant de cadouri. Iar Asociaţia Zimbrul Carpatin a mobilizat zeci de voluntari în sprijinul bunei desfăşurări a campaniei. Nu în ultimul rând, Clubul Sportiv Swim For You by Karina Ungureanu a avut o importantă contribuţie în desfăşurarea acestei acţiuni caritabile.
„Le mulţumim din suflet părinţilor, copiilor şi tuturor celor care au contribuit cu donaţii din proprie iniţiativă. Sperăm că ne veţi putea fi alături şi la viitoarele ediţii ale campaniei”, a ținut să adauge, în final, Adrian Golescu.