Judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş – Biroul Urmăriri, împreună cu poliţişti din Topoloveni, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Argeş privindu-l pe Victor Tică, de 62 de ani, din Dobreşti, condamnat la patru ani şi şase luni de puşcărie pentru tentativă de omor. Bărbatul a fost încarcerat.
Tot necazul a fost generat de conflict pe care l-a avut în ianuarie cu fratele său mai mic, în vârstă de 45 de ani, care venise să-l viziteze la casa părintească. Cei doi fraţi au consumat alcool şi după ce s-au ameţit s-au luat la ceartă. În scurt timp conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă, context în care Victor Tică şi-a înjunghiat fratele de câteva ori. Condamnat în luna mai de Tribunalul Argeş, agresorul a atacat sentinţa la Curtea de Apel Piteşti, dar judecătorii i-au respins apelul şi sentinţa instanţei de fond a rămas definitivă.
Tot judiciariştii de la „Urmăriri”, împreună cu colegii de la Poliţia Topoloveni, au mai pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. De data asta este vorba despre Nicolae Ghelmeci, de 47 de ani, din oraşul de pe Valea Cârinovului, condamnat la 539 de zile închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, furt calificat şi împiedicarea desfăşurării activităţii unui funcţionar public, fapte pe care le-a comis pe teritoriul Italiei. Şi el a fost încarcerat.
ARGEȘ: CONDAMNAT LA PUȘCĂRIE PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR
Advertisement
Advertisement