Argeş. Cinci tineri care furau motorină din rezervoare au fost prinşi.
Polițiștii din Călinești au continuat cercetările în mai multe dosare penale privind săvârșirea de infracțiuni de furt, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar în urma administrării de probatoriu, au identificat și reținut cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.
Primul dosar penal, în care s-au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, privește trei tineri, dintre care doi de 18 și 20 de ani, din Călinești, și un minor de 16 ani, din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că cei în cauză, în noaptea de 01 spre 02 iunie a.c., ar fi sustras cantitatea de 50 de litri de motorină din rezervorul unui autocamion, iar în noaptea de 02 spre 03 iunie a.c., ar fi încercat să sustragă motorină din rezervorul unui autocamion parcat în curtea aceleiași societăți comerciale. De asemenea, în perioada aprilie-01 iunie a.c., cei în cauză ar fi sustras cantitățile de 140 de litri de motorină și 20 de litri de benzină, valorificate ulterior, precum și mai mulți recipienți din plastic, din locuința unei persoane din Călinești.
Al doilea dosar penal, în care s-au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, privește doi tineri, dintre care unul de 19 ani, din Călinești, și un minor de 17 ani, din Ștefănești, care, în noaptea de 06 iunie a.c. au fost depistați în flagrant delict de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui autocamion parcat în zona unei locuințe din Călinești. Totodată, din cercetări s-a stabilit că anterior depistării în flagrant, în perioada 02-05 iunie a.c., cei în cauză ar fi sustras din aceeași locuință, o drujbă, o motocositoare și un aparat de spălat cu presiune, bunuri care au fost recuperate de polițiști.
În urma administrării de probatoriu în toate cauzele penale de mai sus, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de toți cei cinci tineri, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceștia să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv