Argeş. Cadavrul plutitor al unui bărbat dispărut în ianuarie, descoperit întâmplător
La data de 05 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că, în apa barajului Zigoneni, plutește trupul unei persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii, pentru extragerea trupului din apă.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că persoana găsită decedată este un bărbat de 49 de ani, din Curtea de Argeș, a cărui dispariție fusese anunțată din data de 20 ianuarie a.c.
De la acea dată și până în prezent, bărbatul a fost căutat de către echipe mixte formate din polițiști, pompieri și voluntari.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.
Cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.