Argeş. Bărbat reţinut de poliţişti, cercetat pentru distrugere.
Împricinatul, cu vârsta de 27 de ani, a provocat haos în cursul serii trecute, ieşind pe stradă beat, cu două cuţite şi o brichetă asupra sa. Cu mintea tulbure, a decis să incendieze un autoturism, focul ajungând şi la un alt vehicul situat în proximitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, fapte prevăzute de art. 253, alin. 1 și 4 din Codul Penal, iar cercetările au continuat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
În cursul nopții trecute, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca. în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Vă reamintim, în seara zilei de 04 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, un bărbat din Curtea de Argeș ar fi incendiat un autoturism și are asupra sa două cuțite.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției, pentru audieri.
De asemenea, echipaje specializate de pompieri au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Din primele verificări, s-a stabilit că, un bărbat de 27 de ani, din Curtea de Argeș, pe fondul consumului de alcool, având asupra sa două cuțite, ar fi distrus un geam și parbrizul unui autoturism, parcat la poarta imobilului tatălui său, după care ar fi incendiat un alt autoturism, aparținând aceleiași persoane.
În urma incendiului, a fost avariată și o autoutilitară, parcată în apropiere.
Cercetările continuă, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie luate măsurile legale în consecință.
Foto descriptiv