Peste 300 de poliţişti vor fi la datorie, în medie, zilnic, în acest sfârșit de săptămână, precum și în ziua de luni, 24 ianuarie 2022, când se vor împlini 163 de ani de la Unirea Principatelor Române. În fiecare an, pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment istoric important, ce este cunoscut și ca ,,Unirea Mică”. La acest sfârșit de săptămână, dar și cu ocazia sărbătoririi în județul Argeș a Unirii Principatelor Române din anul 1859, poliţiştii argeșeni vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică, dar și de fluidizare a traficului rutier și de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului.
Activităţile se desfăşoară în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în contextul celor specifice măsurilor de prevenire a răspândirii și combatere a infectării cu coronavirus. Deşi trecerea sărbătorilor de iarnă, fără fenomene meteo specifice, poate fi un la circulatia fără pregătirea pentru condiții de iarnă, dar și la întâlniri și aglomerație în zilele libere, trebuie să ţinem cont atât de perioada calendaristică, și să ne informăm înainte de a pleca la drum lung despre condițiile mereo-rutiere de pe traseul pe care urmează să îl parcurgem, precum și de provocările deosebite aduse de această afecţiune, care nu va lua o pauză nici la acest început de an, pentru a ne permite să revenim la condițiile dinaintea pandemiei.
Sărbătoarea de ,,Mica Unire” este o bună ocazie să ne amintim unii de ceilalți, și de faptul că toți trebuie să fim responsabili și precauți, să ne purtăm respect reciproc. Dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, iar pentru acest scop, este necesar să fim precauți în contextul actual, privind efortul de combatere a răspândirii coronavirusului. De asemenea, este necesar să nu ne expunem la riscuri, nu doar în privința afecțiunii, cât și în calitatea de participanți la trafic, pentru a nu expune la pericol nu doar propria persoană, ci și pe ceilalți ocupanți ai autovehiculului, precum și pe alți participanți la trafic.
SFATURI PREVENTIVE DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR
Pentru circulația în condiții de siguranță și prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri argeşeni vor fi în continuare la datorie. Având în vedere perioada calendaristică, amintim că este posibilă oricând întâlnirea unor porțiuni de drum unde, datorită temperaturilor scăzute sau a condițiilor meteo, partea carosabilă să fie umedă sau chiar acoperită cu polei, gheață sau zăpadă (la limita dintre județele Argeș și Brașov, se circulă în condiții de iarnă).
–Conduceţi preventiv, acționând pedala de accelerație cu moderație, lăsând o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă, crescând atenţia faţă de pietoni, precum şi la schimbarea direcţiei de deplasare.
–Nu folosiţi telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv.
-Înainte de a pleca la drum, să pregătiți autovehiculul de călătorie, conform stării traseului pe care urmează să îl parcurgeți.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic .
Cu privire la infracţiuni contra patrimoniului (săvârșite fie prin nesocotirea încrederii, fie prin însușirea pe nedrept a unor bunuri):
–Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea; țineți cont de zicala ,,Ceea ce pare prea frumos ca să fie adevărat, chiar așa și este!” (supermarketurile şi hipermarketurile nu oferă promoții sau cadouri decât în interiorul magazinelor! Popularizarea acestor promoţii se realizează prin intermediul cataloagelor din magazin și de pe site-urile de pe internet, nicidecum în parcările acestora). Bunurile oferite de persoane fizice, în condiții dubioase, la prețuri derizorii, pot proveni din furt sau pot să nu corespundă caracteristicilor!
-Nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani sau obiecte cu o valoare materială însemnată (bijuterii, bunuri electronice, etc.);l
-Purtați portofelul sau geanta cu acte și bani, în buzunare interioare ale vestimentației, respectiv în față, la vedere, niciodată deasupra cumpărăturilor, sau în coşul de cumpărături.
-Feriţi-vă de priviri indiscrete când faceţi plata şi nu scoateţi toată suma de bani pe care o aveţi asupra dumneavoastră, ci numai suma de care aveţi nevoie pentru a plăti.
-Atenție sporită la folosirea cardurilor bancare, prin efectuarea de plăți sau retragerea de numerar din bancomate.
-Evitaţi pe cât posibil să vă înghesuiți sau să fiți înghesuiți în zone comerciale, pieţe, bazaruri, gări – autogări, magazine, mijloace de transport etc., atât în înțelesul actualei situații epidemiologice, precum și în înțelesul evitării victimizării.
-Acordați o atenție sporită locului unde parcați autovehiculul, modului de asigurare al acestuia și bunurilor lăsate în interior; nu lăsați bunuri de valoare, genți sau portofele la vedere; atenție la încărcarea și descărcarea cumpărăturilor.
Nu ezitaţi să sesizați polițiștii atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni!