Ancheta noastră. Omul, muntele, pădurea și pășunea.

Pleacă munții noștri la vale. Sau, mai bine zis, au plecat. Din Argeș și din toată țara. Inclusiv de acolo de unde am instituit o Lege a Muntelui, ca să punem stavilă prăvălirii lor. N-au plecat în istoria lor milenară, cât au plecat în ultima treime de veac. Pleacă humusul, cum spun specialiștii, ducând cu el pământul fertil, adunat centimetru cu centimetru, an de an, și spulberat de torenții ploilor de vară. Ba, acum și de primăvară și toamnă, odată cu vârtejurile climatice.

Se duc munții noștri la vale, iar odată cu ei pleacă și pășunea, și pădurea, și omul. Și iarba este smulsă din pământ, fiindcă n-o mai țin rădăcinile, retezate de dinții animalelor care băciuiesc doar în preajma stânelor. Da, da, că nu prea mai sunt ciobani să le ducă la pășune, pe suhaturi și pe izvoare, unde crește iarbă grasă și la răcoare.

La vale pleacă și pădurea, tăiată la ras, de fierăstraie, joagăre și drujbe chitite să nu ierte nimic. Totul, stivă după stivă, rostuite în camioane, în vagoane, în funiculare, până rămân doar stânci goale, măturate și ele de vânturi și ploi. Cât vezi cu ochii, munți pleșuvi, care s-au lăsat jefuiți de prietenul lor, omul, cel pe care de mii de ani, l-au adăpostit și l-au hrănit.

FEBRA CONSUMISTĂ

De unde furia asta? De unde lipsa asta de respect față de natură, alături de care, de regulă,  am învățat să construim, nu să dărâmăm? Să fie născută din febra consumistă a marilor corporații? Să fie spaima de criza care ne bântuie? Sau pornește din patima reinventării proprietății, că doar ea, proprietatea, este cea care aduce profit și prosperitate. Să fie legea de fier a capitalismului, exploatare până la epuizare a resurselor naturale?

 Am renunțat la exploatarea omului de către om, în socialism, dar recurgem acum tot mai insistent la manipularea lui, că nu mai știm ce este bine și ce este rău. Pur și simplu, am ajuns să ne tăiem creanga de sub picioare. Aia de aur, nu cea care poate fi bună doar ca vreasc de foc. O fi adevărat ce scrie expertul internațional în dezvoltare durabilă Călin Georgescu, membru al Clubului Internațional de la Roma, în ”Cumpăna României” ( Buc., 2016), că ne-am deconectat de la realitate, am atins limita resurselor de hrană, de energie, de apă și aer. Ba, în unele zone, am intrat în criză și se impune musai, după modelul occidental, practicarea agriculturii de tip industrial. Și la șes, dar și la deal, ba chiar și la munte, pentru a reuși  producții, dacă nu stahanoviste, cum ne îndemnau rușii altădată, măcar împăciuitoriste. Cu tractorul arăm ogorul, tot cu el mergem la grevă să punem presiune pe guverne să ne dea compensații. S-a întors roata, acum este vremea agro-businesului! E vremea să prospere corporațiile și să-și cheltuiască resursele cei care, slavă Domnului, mai au pământ arabil, pășuni, păduri, mai au resurse de energie, de petrol și gaze, minereuri șamd.

Și uite așa, privind cu ochii în zare, la ce se întâmplă pe rotundul globului ăsta pământesc, facem o rapidă și cuprinzătoare socoteală să vedem pe câți dintre noi ne mai rabdă pământul ăsta, câtora dintre noi ne mai poate da de mâncare? Și cât timp? Una peste alta, suntem ceva peste șapte miliarde de oameni pe glob, din care cam patru miliarde suntem mal-nutriți, vreo două miliarde suferă de sete, iar un miliard – de foame. Deocamdată, după socoteala celor cu scaun la cap, dacă ne-am folosi de înțelepciunea dată de Cel de Sus, ”agrobusinesul” ăsta ne-ar putea hrăni pe mai toți, dar nu și lăcomia pe care o arată cei ce consumă averea altora, nu pe a lor. De unde și goana după hrană, energie, materii prime, apă și aer, cu gândul la dezvoltarea durabilă. Pentru ei, nu pentru noi.

DAR DEZVOLTARE DURABILĂ VREM ȘI NOI!

Da, dezvoltare durabilă vrem și noi, politici și strategii economice vrem și noi, că suntem partide, că suntem guverne, că vrem putere – vin alegerile, nu! –  agricultură organică vrem și noi! Vă invit să citiți cele 14 pagini ale Legii Muntelui, nr. 197, aprobată pe vremea când era președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, la 20 iulie 2018. O minunăție nu alta! Ce atent, ce bine și inspirat sunt reglementate modalitățile de protecție și dezvoltare durabilă și incluzivă a zonei montane din țara noastră.

Cum? Normal că prin punerea în valoare a resurselor naturale și umane. Care resurse, umane și naturale, n-ar mai trebui să pornească la vale, inclusiv cu trenul, cu vaporul și cu avionul, ci să rămână aici, să gospodărească – de la poalele munților Făgăraș, la Sălătrucu și Rucăr, la Dâmbovicioara și Arefu, la Nucșoara și Corbi, la Cumpăna – bogăția de pășuni, flora spontană, lemnul și fructele de pădure, fauna, care la rândul ei, nu prea mai are unde se ascunde, dacă s-a defrișat pădurea. Care pădure ne dă și aerul curat, după care alergăm către vârful muntelui.

Ce-i drept, nu mulți, dar sunt totuși tineri care au buchisit această lege, au cerut consiliere celor  aflați, pe post de ”diriginți de afaceri”, au ridicat pensiuni turistice, au strâns cârduri de mioare pe lângă stâni. Vara la munte, iarna în tabăra de la câmpie. Câți sunt aceștia și ce ajutoare au primit? O fi ținând cineva socoteala asta sau o țin doar pe a celor ce urmează să voteze în vară și la toamnă.Nu este exclus ca autoritățile locale, cu atribuții stipulate expres în Legea muntelui, de membrii Consiliului Național – ai cui? – ai Muntelui, normal, să ne și ofere o imagine cât de cât reală și fezabilă. Ar fi interesant de știut ce s-a inițiat, la noi în Argeș, pentru a se stopa depopularea zonelor montane la poalele cărora s-au înșirat satele din vechime, în fine, pentru crearea fermelor pedagogice în jurul cărora să fie ”școliți” ciobanii și bacii, meserii total deficitare și-n Argeș?

Vă mărturisesc că am rămas teribil de dezamăgit când, la o ”masă rotundă, la care o televiziune națională a sunat adunarea, iar de răspuns au răspuns prezent tot cei ce-au purtat mereu stindardul muntelui, cu părul alb, în frunte cu acad. Radu Rey. Tineri nu prea am văzut. Unde vor fi fiind montagniarzii noștri, cei renumiți altădată de la Rucăr și Corbi, crescătorii și amelioratorii raselor de oi prinse în hora cercetării? Le vom putea admira măcar în primăvara și vara asta, înainte de a fi urcate la munte. Rasele locale, bune de lapte, că lâna n-o prea o mai vrea nimeni, Bălaia, Țigaia, Stogoșa și Țurcana de altădată. Vom asista, după tradiție, la măsuratul laptelui, vom auzi o Jiană zisă din fluier, de către cei ce au trecut munții, din Sibiu, la frații lor de dincoace de creasta munților.

STRĂINII APĂRĂ PĂDUREA DE ”HOȚOMANII” DE ROMÂNI!

Apropo de trecut munții, n-aș vrea să fiu acuzat că, dacă nu ne prea ocupăm noi de munții … noștri, n-o fac cei din afară. Ba o fac și nu doar cărând la vale lemnul pădurilor de fag și brad, prin Austria, prin Germania, ori mai știu eu pe unde, ci punând și de câte un Parc Național, ori de câte o rezervație de mii de hectare, unde să fie protejată și pădurea, și ursul, și mistrețul, și râsul, și lupul, și jderul. Iată,  ființează de mai bine de zece ani Fundația ”Transcarpathia”, unde s-au asociat un român și … vreo zece (!) străini, ca oprească defrișarea înclusiv a pădurilor proprietate a obștiilor moșnenești din Rucăr, Dâmbovicioara, Dealul Sasului șamd. Da, da, au fost antrenați în treaba asta și primari, și funcționari din ministerul de specialitate, și voluntari din obștiile sătești. Aparent, bună treabă dar nu știm cum se face că s-a încercat să se infiltreze în obștii  și cei ce nu erau membri, dar intenționau să cumpere terenurile obștiilor. Au reușit sau nu? Ar merita văzut, căci altminteri nu ne îndoim că fac acest lucru nu pentru a înstrăina terenul muntelui românesc, ci pentru ”a-l proteja de hoțomanii de români”. Ba, la Nucșoara, unii străinii au avut chiar fericita inițiativă de-a ”înfia” câte un copac, scriindu-și numele pe el. Să știe lumea că treaba este nu doar de formă, ci, dragă Doamne, cu forme de … proprietate. 

PĂI, NU VEDEȚI, ALEARGĂ POLIȚIA SĂ-I PRINDĂ?!

Poate că n-a fost gândită cu așa umor, o scenă de la ”adunarea” televizată de care pomeneam, dar așa a ieșit, de tot … hazul! Și cu asupra de măsură. Să râdă tot natul! Încercând să spună lucrurile cât mai concret și expresiv, la un moment dat, excelentul și ghidușul de jurnalist care este Alexandru Mironov, fost ministru a pronunțat, printre numele celor care au fost și încă mai sunt implicați în mafia furtului de lemne – localnici, poliție, autorități, procurori etc. – și pe cel al Parlamentului. Au fost vremuri când demnitarul vota în ședință legi ca să nu se fure lemnul, iar cu toată monitarizarea electronică a mașinilor, a copacilor, pe teren se fura … sub ochii lor. Ce lumea nu știe!?

 Cine credeți că a sărit ca ars la afirmația asta? CNA -ul! Somat să vină cu dovezi, fostul ministru a ricanat, în ropotul de aplauze al celor din studiou, citez din memorie: ”Păi nu vedeți cum aleargă poliția pe străzi după parlamentari, să-i prindă și să-i să-i spânzure!… Opriți-i dv!”

NU-I DRACU CHIAR AȘA DE NEGRU

Mă rog, nu-i totuși dracul chiar așa de negru, n-au fost tăiate toate pădurile din România. Eu însumi m-am lămurit că informația este mult mai dinamică și se mai face uneori și din țânțar – armăsar. Prin sondaj, pentru a-mi face o idee despre câtă pădure s-a tăiat la munte, am făcut un sondaj, întrebând localnici, ciobani, pădurari, funcționari. Procentual, părerea lor este că din munte, indiferent că-i vorba de proprietate de stat sau privată, s-au tăiat cam 60 % și s-a replantat/ regenerat sub 10%.

Se pune întrebarea dacă, la rândul meu, n-am fost și eu manipulat, ca și opinia publică. Drept care stau de vorbă cu un specialist al muntelui, ing. silvic Armand Chiriloiu, directorul Direcției Silvice Argeș. Domnia sa este de părere că, dacă-n 2012, dispăreau cam 8.000 m.c. lemn din pădurile Argeșului, anul trecut s-au mai subtilizat cca 800 m.c. Deci, cca 10%!  Tăieri la ras – cum vorbește lumea și cum mai scriem și noi, jurnaliștii, ba și cum mai vedem la televizor – nu s-au făcut, decât acolo unde era necesar pentru că, de pildă, molidul așa se exploatează. Prin tăiere la ras. Vorbim de un ciclu de producție complet, ulterior replantat pentru o regenerare masivă, căci vorbim de două tipuri de regenerări: naturale și artificiale.

   Altminteri, exploatarea și regenerarea unei păduri implică o suită de operații, progresive, de la identificarea și extragerea lemnului ajuns la maturitate, la regenerarea naturală prin ”deschiderea de ochiuri, punerea în lumină și racordarea definitivă” a pădurii. De regulă, noi am tăiat diferențiat, urmărind pădurile cu o diversitate mai mare, ajunse la maturitate, când copacul atinge vârsta, exploatabilității între 110, 120 de ani. Toate aceste tăieri se realizează conform aranjamentelor întocmite de specialiști, urmărindu-se întotdeauna asigurarea funcțiilor pădurii. Sigur, nu vorbesc decât despre pădurile statului, respectiv de cele cca 113.000 ha., din cele 274.000 ha deținute înainte de apariția legilor retrocedării, la care se adaugă și cele 50.000 ha aflate în pază.

Iată, suntem în primăvara anului 2024 și urmează să plantăm artificial cca. 110 ha cu câte 5.000 puieți pe hectar, iar pe cale naturală – să regenerăm încă 470 ha, în ultimii ani plantând artificial cca 700 ha și făcând regenerări naturale pe o suprafață de peste 2.000 ha. Mai mult, suntem singura direcție silvică din țară care vom înființa, anul acesta și cu bani europeni, prin PNRR, încă 50 ha de plantații, după extragerea doborâturilor de vânt.

O VORBĂ DE FINAL

Păi, dacă stau lucrurile așa, vorba de final ar fi că … pădurile noastre mai au totuși un orizont, o speranță, un viitor, iar cel ce scrie aici n-are întotdeauna dreptate că munții noștri au luat-o la vale, că nu mai au orizont. Dar nici așa nu-i așa! Când lucrurile sunt ținute sub control, treburile par să meargă ca unse, ca-n pădurea statului. Dar când ”săpăm” mai adânc  în miezul lor, viitorul lor pare să fie ca al zăcămintelor de aur și argint de la Roșia Montană. De pildă, urcăm și noi vara pe munte, admirăm mioarele răsfirate la pășunat, în golul alpin, ne mai poticnim pe drumuri desfundate și pline de gropi, unele greu dse trecut chiar și cu mașina de teren. Dar, de pildă,  astă  vară, rar s-a întâmplat să vedem că sunt puse în operă măcar o parte din prioritățile prinse în faimoasa Lege a muntelui.  Stau mărturie drumurile de pe Valea Topologului care urcă la Clăbucet. Vorba ceea, una e la primărie și alta, pe hârtie! Sigur, când este vorba ca de munte să profite, pe bune, cel ce are oi, nu … pile și euroi. Dacă e să ne luăm după ceea ce zice faimoasa aia lege a muntelui, mai bine este să ai tu euroi, nu oi, că degrab obții repartiție la munte pentru pășunat oi.

 Și de-aia vin să zic că adevărul este totuși la mijloc, că așa cum se vede viitorul, muntele nostru are, dar mai degrabă, n-are orizont, odată încăput pe mâna celor ce sunt puși să-l gestioneze. Unii, ce-i drept, o fac corect, când împart, măsoară de zece ori și taie odată – chiar și când taie lemnul din pădure! – dar alții umblă să pună muntele cu vârful în ceață, ca să se aleagă cu profit nemuncit. Drept care, vom mai reveni și vom mai da în vileag, că-s multe de spus și de lecuit! Nu credeți? Ce-ar fi să purcedem la o măsurătoare a muntelui, prin goluri alpine și pe izvoare, ținînd cont de obcine și obștii, de hărți cinstit întocmite altă dată de ingineri hotarnici adevărați, nu tocmiți peste noapte la o brânză de burduf și la o țuică.   

                                             Mihai VERNESCU