După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, o femeie a ajuns în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean, după ce a fost lovită cu sapa în cap. Agresoarea a fost arestată preventiv 30 de zile pentru tentativă de omor.
Vă reamintim că, sâmbătă seară, două femei din Hârseşti s-au luat la ceartă, apoi s-au încăierat, iar una dintre împricinate a luat o sapă cu care şi-a pocnit vecina în cap. Echipa de pe ambulanţa sosită la locul evenimentului a constatat că victima este în stare extrem de gravă şi a solicitat în sprijin ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. Pacienta a fost preluată în dreptul comunei Stolnici, ulterior fiind internată la secţia de terapie intensivă în comă indusă şi prognosticul medicilor e rezervat.
Din verificări a rezultat că Maria Berjoiu, de 76 de ani, şi Gheorghina Badea, de 51 de ani, s-au întâlnit acasă la prima dintre ele, care e văduvă, şi au consumat alcool, apoi s-au luat la ceartă şi în cele din urmă s-au încăierat. Septuagenara a pus mâna pe o sapă şi şi-a lovit în cap vecina care tocmai ieşea pe poartă. Aceasta a căzut secerată în şanţ şi a fost descoperită întâmplător de un echipaj al Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului aflat în patrulare, iar oamenii legii au chemat ambulanţa. Maria Berjoiu a fost reţinută 24 de ore, după care procurorii au prezentat-o Tribunalului Argeş şi instanţa de judecată a emis pe numele femeii mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru tentativă de omor. Septuagenara a fost încarcerată în arestul Poliţiei Argeş, iar decizia magistraţilor poate fi contestată.
Val. NICOLAU