Un tânăr a fost reţinut, marţi, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, iar ulterior a primit mandat de arestare preventivă.
Este vorba despre Ionuţ Coţofană, de 27 de ani, din Slobozia, care a avut o relaţie de dragoste cu o fată de 20 de ani, din aceeaşi localitate. După patru ani, tânăra a vrut să pună capăt poveştii, ceea ce l-a supărat pe împricinat, acesta ameninţând-o că va posta pe reţele de socializare imagini compromiţătoare cu ea. Fără să cedeze presiunilor, fata a sesizat Poliţia Costeşti, iar judiciariştii formaţiunii de investigaţii criminale au deschis dosar penal pentru şantaj şi hărţuire. Marţi, Ionuţ Coţofană a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, iar ieri a fost prezentat Judecătoriei Costeşti şi magistraţii i-au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.