Arestat pentru evadare şi violenţă în familie
În noaptea de 24 spre 25 august, în jurul orei 23.30, polițiștii Secției Rurale Călinești au depistat un bărbat care conducea un autoturism pe DJ 704 C, în satul Udeni, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Este vorba despre Marius I., de 37 de ani, din Piteşti, iar în urma verificării cu etilotestul a reieşit că era băut şi avea o concentraţie de 0,70 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Când oamenii legii au vrut să-l ducă la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, împricinatul a refuzat. Totodată, s-a stabilit că, în timp ce era pe drumul public, a ameninţat cu acte de violenţă o rudă de-a soţiei.
Extinzând verificările, poliţiştii au avut parte de o surpriză: Marius I. figura ca fiind plasat în arest la domiciliu încă din luna aprilie, măsură valabilă şi în momentul depistării. În aprilie, el a fost arestat preventiv 30 de zile pentru violență în familie, după ce și-a luat soția la bătaie. Ulterior, arestul preventiv a fost înlocuit cu arestul la domiciliu, perioadă în care împricinatul nu avea voie să părăsească locuința din Pitești decât cu încuviințarea instanței şi nici să se apropie de femeie sau să ia legătura cu ea în niciun fel. Între timp, bărbatul a fost trimis în judecată pentru violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal, iar Judecătoria Pitești rămăsese în pronunţare.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de evadarea, amenințarea și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat. Ulterior, a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni instanței din oraşul de pe Valea Topologului, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.