După cum v-am informat, sâmbătă seară Poliția Costești a fost sesizată că, în urma unui conflict petrecut în comuna Buzoești, un tânăr de 20 de ani ar fi fost rănit, cu un cuțit, de către unchiul său, de 50 de ani. Agresorul a ajuns în spatele gratiilor pentru cel puţin o lună.
Este vorba despre Radu B., de 50 de ani, din localitate. Victima a fost transportată la spitalul din Piteşti unde a fost supusă unei interevenţii chirurgicale şi acum este stabilă şi conştientă, iar agresorul dus la audieri. Din primele verificări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, cei doi, care locuiesc într-o curte comună cu mai multe case, s-au luat la ceartă pe seama costurilor cu facturile de energie electrică.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub aspectul tentativei de omor, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.
După administrarea probatoriului, sâmbătă noapte Radu B. a fost reținut pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţe, apoi procurorul de caz l-a prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
(Foto: descriptiv)