Luni după-amiază, ISU Argeş a fost sesizat printr-un apel primit la Dispeceratul 112 că o nouă fumegaţie a apărut în zona Cetăţii Poenari.
Reacţie rapidă
„La faţa locului s-au deplasat imediat două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Curtea de Argeş şi ofiţerul de serviciu pe inspectorat, care au constatat faptul că există o fumegaţie pe partea de nord a versantului, într-o zonă inaccesibilă pe cale terestră forţelor de intervenţie. Este vorba despre aceeaşi fumegaţie, care se manifesta şi săptămâna trecută.
Au fost anunţate Primăria Arefu, Ocoalele Silvice, Jandarmeria şi Poliţia Argeş, care alături de pompieri să execute monitorizarea zonei şi să intervină dacă situaţia o impune”, ne-a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU, prezentă la faţa locului.
Mobilizare de forţe
Potrivit aceleiaşi surse, pentru eficientizarea misiunii de răspuns au fost deplasate la faţa locului o autospecială de stingere şi autoscara mecanică.
Având în vedere numărul mare de turişti aflaţi la munte şi ieri, reprezentanţii autorităţilor le recomandă să dea dovadă de prudenţă şi să evite deplasarea în zona incendiului. Dacă aceasta este absolut necesară, sunt atenţionaţi să respecte indicaţiile forţelor de intervenţie.
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Argeş anunţă că pe DN7C-Transfăgărăşan, între km 57 şi 58, traficul va fi blocat pentru a permite echipajelor de pompieri sa intervină fără a fi stânjenite de participanţii la trafic. În acest interval se va circula alternativ sub supravegherea agenţilor rutieri.
Elicopterul, solicitat din nou
În cursul zilei de ieri un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul MAI a ajuns la Cetatea Poenari, pentru a ajuta la stingerea incendiului care a reizbucnit.
Aeronava a sosit din Caraş-Severin, unde participa la stingerea unui incendiu de pădure izbucnit în Parcul Naţional Domogled de pe Valea Cernei.
De asemenea, în sprijin a sosit un echipaj cu o autoscară de la ISU Bucureşti-Ilfov, care se poate ridica până la 70 de metri. Situaţia este destul de delicată, întrucât există pericol ca focul sa se extindă datorita vântului şi a temperaturilor ridicate.
Până la ora 16 după-amiezii de ieri, elicopterul dotat cu dispozitivul Bambi Bucket executase 11 misiuni de stingere, încărcarea cu apă fiind efectută din lacul Vidraru.
La ora redactării acestui articol, pompierii continuau activitatea de stingere utilizând mijloacele adecvate, mai exact autoscările ISU Argeş şi Bucureşti-Ilfov, precum şi tunuri de apă. Echipajul elicopterului era şi el pregătit să-şi reia misiunile în funcţie de evoluţia situaţiei.
Vă reamintim că, săptămâna trecută, mai multe focare întinse iniţial pe 14 hectare de vegetaţie uscată şi litieră de pădure au apărut în apropierea Cetăţii Poenari.
După cinci zile de luptă cu flăcările – izbucnite de la o ţigară aruncată neglijent – incendiul, restrâns la un singur hectar, a fost declarat lichidat.
Excepţie a constituit-o fumegaţia de pe versantul nordic al Piciorului Măgurelii, unde e imposibil de ajuns, care s-a reactivat luni după-amiază.