Noi trăiam revendicându-ne de la morarul Noe şi de la arca lui. Acesta ne este mitul care arată că toate popoarele europene sunt legate între ele atât de strâns, încât pot rezista oricărui potop intern sau extern. Teoria este cunoscută drept Arca lui Noe. Un mit care prevesteşte o furtună pe vreme cu cer senin. Este exact ce s-a întâmplat şi vara aceasta când am acoperit valul patru al pandemiei de Covid-19 cu vorbe şi nu am făcut nimic ca să ne protejăm de el. Am mers la mare, la munte, la spectacole, în locuri exotice ale lumii şi prea puţin ne-a interesat de pericolul ce urma să vină. Nici măcar nu ne-am pus problema că poate este o furtună dincolo de orizont. Iar cel care are în fişa postului obligaţia de a vedea astfel de pericole, că doar acesta e motivul pentru care l-a ales poporul, a declarat la un moment dat că am trecut cu bine de pandemia de Covid-19. Dar ceea ce nu a ştiut acest politician este că problemele legate de virusuri, şi nu numai, se găsesc întotdeauna sub linia de orizont a anticipărilor noastre. Un guvernant trebuie să aibă această calitate de a anticipa pericolele, căci el nu are căderea pe care a avut-o Noe cândva de a-i vorbi Dumnezeu. Noe şi-a construit arca înainte de potop. 

Mircea Eliade scria în ziarul „Vremea” nr. 5/1938 despre clasa conducătoare de atunci, că se află ca într-o arcă şi că se face vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică etc. Adică situaţia în care se află acum statul nostru, situaţie de stat eşuat, definit astfel de primul om al ţării, care nici măcar un lucru elementar nu ştie, că declaraţia sa face mult rău ţării, căci cancelariile lumii au luat act de ea. Şi nu numai politic ne afectează o astfel de declaraţie inconştientă, ci şi economic. Aşadar, trecem printr-o situaţie deosebit de gravă, care poate primejdui însăşi existenţa istorică a neamului românesc. 

Cu astfel de politicieni pe cap şi cu pandemia de Covid-19 în plămâni cred că trecem prin una dintre perioadele cele mai furtunoase şi mai tragice prin care a trecut ţara noastră de-a lungul istoriei. Căci arca mitică a lui Noe a devenit una medicală. Oamenii infectaţi cu SARS-CoV-2 merg la ATI aşa cum mergeau cândva fiinţele pământului la Arca lui Noe să se salveze de marele potop care avea să vină. Iar dacă Noe a ales câte un exemplar din fiecare specie, oare ce vor face medicii noştri când vor fi puşi în situaţia de a alege între bolnavi, pe cine lasă să moară şi cui să-i salveze viaţa? Aici am ajuns! 

Pe de altă parte, statul român este şi el o arcă, dar una pentru tot felul de hoţi, venetici şi afacerişti. În arca statului s-a înghesuit o întreagă clasă care fură ca în codru şi a introdus politicianismul în administraţie, sănătate şi învăţământ. Această clasă nu se gândeşte la altceva decât la miliardele pe care le mai poate agonisi, la ambiţiile pe care le mai poate satisface, la orgiile pe care le mai poate repeta. Trăim cu toţii într-o ţară ce pare a fi ocupată de ape, iar poporul român nu dispune de o arcă adevărată. Aşa că, pentru a ne salva, ne-am construit luntrii individuale şi vom naviga prin nişte ape tulburi multă vreme. 

Trăsnetul pandemiei de Covid-19 ne-a lovit din plin şi salvarea a devenit una individuală. Or, cele două vase percepute ca salvări, arca şi luntrea, presupun şi psihologii diferite: cel aflat în arcă încearcă să ocupe un loc şi o poziţie cât mai privilegiate, aşa cum este echipa lui Câţu, în timp ce călătorul din luntre are ceva din psihologia lui Robinson Crusoe, ale cărui acţiuni urmăresc exclusiv supravieţuirea personală; şi îşi mai zice el uneori că va trece şi asta, şi când va trece, va ieşi din nou la lumină. Căci fiecare dintre noi suntem cuprinşi de dorul de linişte într-o stare de nelinişte şi de dorinţa de siguranţă în stare de nesiguranţă.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio