Ieri, la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost semnat un protocol de colaborare între Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) şi DSU. Documentul a fost parafat de dr. Raed Arafat, secretar de stat în MAI, şeful DSU, şi de Sabin Cornoiu, preşedintele ANSMR, responsabil pentru deruralea protocolului fiind Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş.
Protocolul va asigura cadrul legal de interoperabilitate a serviciilor de salvare montană, pentru intervenţii în caz de avalanşe, rătăciţi sau dispăruţi pe munte, prin crearea unei baze de date a tuturor unităţilor canine de intervenţie, astfel încât să se acţioneze cu operativitate în funcţie de zona de intervenţie. De asemenea, prin DSU pot fi accesate fonduri în vederea dotării cu autoutilitare şi GPS-uri speciale pentru unităţile canine de intervenţie, precum şi pregătiri comune ale DSU şi Salvamont, cum ar fi şcolarizări sau workshop-uri în ţară şi în străinătate.
În cadrul acestei întâlniri, reprezentanţii Salvamont Argeş şi ai Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani au prezentat modul de pregătire şi de evaluare a unităţilor canine de intervenţie în avalanşe, proiect implementat la nivel naţional de către Salvamont Argeş în urma colaborării cu salvatorii montani din regiunea franceză Savoia.
Secretarul de stat Raed Arafat i-a felicitat pe salvamontişti şi le-a oferit medalia aniversară a DSU pentru succesul acestui proiect, precum şi pentru operativitatea cu care au intervenit pe munte atunci când a fost nevoie de ei în vederea salvării vieţilor oamenilor.
Val. NICOLAU