Primăria Piteşti vrea să amenajeze în municipiu două autogări, cu fonduri europene, proiectul fiind inclus în Planul de Mobilitate Urbană care prevede mai multe măsuri pentru fluidizarea traficului în oraş. Multe dintre documentaţiile necesare au fost înaintate autorităţii de management a proiectelor cu fonduri europene, astfel încât să poată fi obţinută finanţarea aferentă.
În cazul de faţă, încă nu s-a stabilit unde vor funcţiona cele două autogări care vor fi în grija municipalităţii şi prin care se încearcă să se pună ordine în ceea ce înseamnă transport intrajudeţean de persoane.
În prezent, în Piteşti sunt două autogări private, dar transportatorii din alte localităţi care ajung în municipiu aglomerează traseele Publitrans şi provoacă mari probleme în trafic şi din punct de vedere al infrastructurii, situaţie criticată în numeroase rânduri de autoritatea locală. Viceprimarul Sorin Apostoliceanu ne-a declarat că o posibilă zonă de funcţionare ar fi la Bowling pentru una dintre autogările municipalităţii, dar nu s-a luat o decizie finală în acest sens.