… Aceasta a fost întrebarea formulată la emisiunea „Subiect de presă” realizată ieri la „Antena 1” Piteşti de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu. Invitat să răspundă la această dilemă, ca să zicem aşa, a fost Marius Stroescu, reputat specialist în domeniu, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Argeş, dar şi al instituţiei care coordonează în Regiunea Sud Muntenia activitatea APIA.
În contextul în care agricultura este domeniu strategic, când facultatea de Agronomie este asaltată de tineri care vor să studieze această specialitate, la Piteşti există, din fericire, o instituţie ce coordonează partea de plăţi şi intervenţii în agricultură, foarte importantă pentru fermieri. Oare ce s-ar fi întâmplat cu agricultura românească dacă n-ar fi fost „inventată” APIA? – au vrut să afle realizatorii emisiunii.
O instituţie necesară
„Argeşul era şi sunt convins că va reveni şi acum în fruntea producţiei argicole la nivel naţional – a spus directorul Stroescu. Odată cu apariţia legilor funciare, terenurile s-au întors la foştii proprietari, însă fără mijloacele de lucru. Astfel, după 1990 a urmat o perioadă de jaf în agricultura argeşeană. Toată munca depusă de generaţiile anterioare, care a constat în sisteme de irigaţii, în dezvoltarea celor trei institute de cercetare – Albota, Mărăcineni şi Ştefăneşti – considerate unităţi etalon la nivelul ţării, a fost pusă pe butuci, iar respectivele unităţi au început să devină ineficiente şi s-a născut întrebarea: Ce rost mai au? În 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene cu drepturi depline, la indicaţia Comisiei Europene, România a trebuit să înfiinţeze, prin lege organică, APIA. Masterplanul de atunci prevedea 6.400 de salariaţi bine pregătiţi, care trebuiau să deruleze fonduri europene. Posturile erau punctuale, fiecare ştiind ce trebuie să facă şi cu ce să se ocupe. Cu alte cuvinte, era o planificare mai drastică decât în celelalte timpuri.”
Ţăranul nu s-a adaptat
Ţăranul român, care devenise fermier între timp, fiindcă aşa a vrut UE, care primise pământul fărâmiţat, nu s-a putut adapta, deoarece nu avea mijloacele de muncă. Ce era să facă bietul om fără tractor, fără combină, fără semănător, fără discuitor şi alte unelte indispensabile muncii la câmp? În 2007, primul an de cereri, în judeţ s-au înregistrat 38.680 cereri de plată. În 2018, numărul lor a scăzut la 23.040. Iată cum în 11 ani numărul fermierilor s-a diminuat din cauza factorului biologic mai ales, mulţi dintre ei fiind oameni în vârstă, care au dispărut pe cale naturală.
Asocierile
Ulterior, uşor, uşor, au apărut asociaţiile agricole, care luau terenuri în arendă şi, pas cu pas, au început să se dezvolte. Sumele pe care le primeau atât de la bugetul UE, cât şi de la bugetul naţional permiteau dezvoltarea. În regulamentul european este prevăzut că terenul poate fi lăsat nelucrat (pârloagă), la odihnă, cum s-ar zice, dar trebuie declarat la autorităţile competente şi astfel se primea subvenţie. Multe terenuri au rămas nelucrate, pentru că proprietarii fie erau la oraş, fie nu apucaseră să încheie contractele de arendă, fie plecaseră să muncească în străinătate şi nu i-a interesat. Dar au fost şi cazuri de terenuri luate de societăţi străine, care nu le lucrau, dar luau subvenţia.
Marii fermieri
„Astăzi, spunea Marius Stroescu, lucrurile s-au mai aranjat. În 2007, în judeţ erau vreo 40 de mari fermieri, care deţineau de la 50 de hectare în sus. În 2018 avem 420 de asemenea fermieri; ei au declarat 173.000 ha, în care sunt cuprinse şi pajiştile, şi păşunile. Avem fermieri cu 3.000 ha, cu 2.200 ha, cu 1.700 ha şi tot aşa. Aceştia sunt puternici, sunt competitivi pe plan mondial. Unii, inclusiv investitori străini, au sectoare de procesare a cărnii şi produselor din carne, pe care le vând în magazine proprii sau prin marile lanţuri de magazine. Cred că trebuia să avem, totuşi, o alternativă. Pentru că dacă investitorul străin renunţă la afacere şi pleacă, noi nu avem în spate nimic. Îmi aduc aminte de Avicola Călineşti, Avicola Leordeni, Avicola Băiculeşti, centre puternice, renumite. Nu mai spun de Suinprod, de îngrăşătoriile de tăuraşi. Datorită cuantumului mare de subvenţii, a luat amploare atât creşterea vacii de carne, cât şi a celei de lapte. În sudul judeţului, la Ciupa, avem fermier care vinde 50 tone de lapte pe zi.
Cooperativele, şansa pomiculturii
Pe piaţa europeană, instituţiile APIA au şi rolul de a interveni şi de a cumpăra când este supraproducţie. Potrivit directorului Stroescu, în judeţ toate silozurile au devenit private. Statul nu a mai oprit nimic. A fost o mare problemă, fiindcă oamenii nu aveau unde să-şi vândă cantităţile de cereale în plus faţă de nevoile gospodăriei. În ceea ce priveşte producţia de fructe, APIA nu are competenţă. Aici nu există decât o alternativă: înfiinţarea de cooperative, pentru că, prin colegii de la AFIR, există proiecte de depozite, de instalaţii de procesare. Înainte, CLF-urile şi aprozarele cumpărau fructele proaspete de la producători, le băgau în butoaie de lemn cu bioxid şi le exportau. Producătorul singur nu are şanse de izbândă, dar în asociere lucrurile se schimbă.
Blocaj prin birocraţie
Bani sunt, dar trebuie să fie şi interes. La APIA, absorbţia fondurilor este de 99,97%. Marea problemă a fost şi este birocraţia, documentaţia extrem de stufoasă. Ca să faci un proiect, trebuie să deschizi zeci de uşi, să faci zeci de drumuri, până când oamenii se lipsesc. Ghidurile, procedurile, trebuie adaptate la cerinţele României, ale agriculturii noastre. „O altă problemă cu care ne confruntăm, declara Marius Stroescu, este lipsa acută de forţă de muncă bine pregătită, calificată. De reţinut că toate auditurile venite de la Bruxelles la APIA sau de la Curtea de Conturi nu au găsit nicio neconformitate. Mai mult, Curtea de Conturi ne-a dat, anul trecut, Certificatul de Conformitate, ceea ce este o recunoaştere a profesionalismului colectivului nostru.”
Pământ fertil
„Pământul nostru este extraordinar de fertil, faţă de ceea ce este în Europa, a continuat directorul APIA Argeş. Depinde însă de tehnologia aplicată în funcţie de textura solului. Anul trecut, în zona de sud a judeţului producţia la grâu a fost de peste 6.500 kg/ha, în condiţiile în care am avut un an agricol deosebit de capricios, dificil. Exact în perioada polenizării şi când se formau spicul şi bobul, era o secetă cumplită, de nu zbura nici albina. Anul acesta, după ploi şi grindină, apreciem că producţia va fi între 4.500 – 5.000 kg/ha la păioase, suficient pentru judeţul nostru. Dar şi aici facem un lucru rău, în sensul că, în loc să procesăm şi să vindem produs finit, vindem grâul şi pe urmă cumpărăm pâine congelată. Iar apoi ne întrebăm de ce în ultimul timp a apărut o serie întreagă de boli, în special la copii, despre care până acum nici nu auzisem”.
Fonduri impozitate nelegal
O altă situaţie anormală este impozitarea de către stat a sumelor europene. Din acest motiv, fermierii au fost invitaţi la APIA, unde au primit adeverinţe către ANAF, din care rezultă că fondurile UE nu sunt impozabile. Or, asta ar fi trebuit s-o ştie funcţionarii ANAF. Dacă sistuaţia va fi sesizată de Bruxelles, acest lucru se pedepseşte, iar România ar putea fi obligată să dea nişte bani înapoi. Ca să nu mai amintim despre un alt paradox, când cel care a luat teren în arendă plăteşte CAS pentru proprietar, cu toate că şi acesta plăteşte, ceea ce poate însemna o dublă impozitare. „Şansa judeţului este că în zona de sud s-au implicat oameni care au lucrat în agricultură, iar cu banii primiţi s-au dezvoltat. Şi în zona de munte, unde au fost nişte subvenţii frumoase, avem cooperative care au făcut stâne, care şi-au amenajat depozite igienice etc. Dar se putea şi mai mult, fiindcă bani au fost. În fiecare an, în judeţ vin peste 70 milioane euro numai prin APIA pentru fermierii argeşeni”, a încheiat Marius Stroescu.
