Dr. Tiberiu Stănescu
M-am născut în România şi îmi doresc ca ultima suflare să mi-o săvârşesc pe tărâmul românesc. Oraşul copilăriei, adolescenţei şi împlinirii ca om al cetăţii, după studii, este pentru mine altarul existenţial şi este oraşul Piteşti.
Marile oraşe ale lumii şi chiar cele de mărime medie au, aproape obligatoriu, un centru vechi, păstrător al tradiţiei, al istoriei, şi unul nou, cu blocuri şi case, în spiritul bunului simţ urbanistic.
Mai peste tot în lume se depun eforturi pentru întreţinerea şi reabilitarea obiectivelor vechi arhitecturale, emblematice pentru oraşele respective.
În vremea comunismului, al cărui gust amar l-am simţit din plin, urbanismul tradiţional a avut de suferit. Au dispărut, în urma unor demolări sălbatice, întregi cartiere, incluzând biserici şi cimitire.
La noi, totuşi, au fost cruţate de paranoia destructivă, în multe oraşe din ţară, construcţii reprezentative, păstrătoare de românism.
Oraşe ca: Braşov, Sibiu, Timişoara, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca, Iaşi (enumerarea ar putea continua, dar nu ne permite spaţiul) întreţin podoabele arhitecturale, admirate de străinii care vin din ce în ce mai mulţi să vadă o ţară frumoasă, cu oameni trişti.
În Piteşti au dispărut cartiere întregi. N-am crezut că va veni şi rândul bisericii Sf. Nicolae (în 1962) zdrobită de şenilele tancurilor în plin centru al oraşului, locul de închinare al trecătorilor de peste 300 de ori pe an.
Au scăpat totuşi de furia destructivă câteva străzi din centrul civic al oraşului: strada Mihail Kogălniceanu, strada Crinului, strada Sf. Vineri etc.
Pe unele imobile vechi, cu arhitectură aparte, în urmă cu câţiva ani, primăria a pus emblema “Monument istoric”. De multe ori mi-am pus întrebarea: “La ce bun? Ce-i cu fariseismul acesta?”
În apropierea casei în care locuiesc, la numărul 16, pe strada M. Kogălniceanu, este Casa Balotă, o bijuterie arhitecturală, ultima dată restaurată pe vremea primului-secretar comunist Năstase, fost coleg la orfelinat cu pictorul Gheorghe Vrăneanţu, unul din locatarii casei naţionalizate.
Era deosebită, te bântuiau fiori de fericire când o priveai, acum plânge, cu pereţii exteriori în descompunere, iar pecetea de “monument istoric” de pe fruntea ei este precum o cupă olimpică pe capul unui om de mult în descompunere.
În urmă cu doi ani, în mijlocul străzii M. Kogălniceanu, între casele de bun gust arhitectural, proaspăt renovate de locatari, a început construcţia unui mastodont cu cinci etaje. Ce lege a urbanismului a permis aşa ceva?
S-a aplicat în batjocură o amendă penibil de mică constructorului şi, încet, dar sigur, s-a finisat imobilul, ca un elefant hidos într-o turmă de căprioare.
Viitorul spaţiu comercial de la parterul blocului va bloca sigur circulaţia în ambele sensuri. S-au făcut întâmpinări din partea locatarilor, atât la primăria oraşului, cât şi în presă, în spiritul corectării abuzului comis (şi permis), acela al construcţiei blocului cu cinci nivele, propunând instituirea unui sens unic de circulaţie pe strada M. Kogălniceanu.
Dar “puterea de convingere” în plenul Comisiei de urbanism a avut-o cel care a săvârşit abuzul. În vremurile noastre, abuzurile comise în serie de oamenii protejaţi de putere sunt regulă.
Culmea disperării este că se întrevede o altă aberaţie urbanistică cu sediul în aceeaşi zonă, ca un blestem, la încrucişarea străzii M. Kogălniceanu cu strada Sf. Vineri, pe o suprafaţă cumulată de aproape 2300 mp.
Amplasamentul probabil va fi lângă casa în care a locuit şi locuieşte familia mea de la mijlocul secolului trecut.
Soarele nu va mai pătrunde în curţile noastre, aerul va fi irespirabil şi circulaţia stradală va fi un adevărat haos. Cum va fi posibil ca o stradă cu 10-12 imobile declarate “monument istoric”, în plin centru civic al oraşului, să suporte doi mastodonţi, unul cu cinci etaje şi altul cu probabil zece etaje?
Nu era mai potrivită şi mai legală construirea acestor giganţi, cu forme geometrice sinistre, cenuşii şi cu arhitectură bizară, undeva către Ştrand sau către stadionul oraşului, în zone nelocuite sau între alte blocuri cu acelaşi chip?
Adresez cu disperare, în numele locatarilor civilizaţi şi până acum liniştiţi şi respectabili ai cartierului nostru, un SOS umanitar Primăriei oraşului Piteşti.
Opriţi abuzurile care contravin oricărei norme de convieţuire normală într-un stat european.
Dovediţi, stimaţi aleşi, că mai există o fărâmă de democraţie în ţara asta, dreptul la o viaţă demnă, la umanitate şi respect pentru locuitorii paşnici şi demni ai oraşului Piteşti.
