La un an o dată, terorismul are nevoie de un act criminal. Anul trecut, în noiembrie, a fost atacul terorist de la Paris. Acum trei zile a fost un nou atac, de data aceasta la Bruxelles, soldat cu 31 de morţi şi cu 270 de răniţi. Unul dintre terorişti s-a născut la Bruxelles şi a avut serviciul la Paris. Oare cum s-a plimbat liber şi nesupravegheat acest terorist care se pare că a fost împlicat şi în atacurile de la Paris? Facem, ce-i drept, conferinţe şi dezbateri, declaraţii publice, proiecte antiteroriste, dar gândim cu ticuri din trecut. În condiţiile în care – să recunoaştem – acţiunile criminale ale teroriştilor au fost excelent regizate. Ei dau dovadă de o barbarie lipsită de scrupule – dacă se poate vorbi de o barbarie cu scrupule – ceea ce este cel mai îngrijorător element al psihicului uman. În cea mai mare parte a timpului, acest soi de barbarie pândeşte din exterior, ascunzându-se undeva la periferia conştiinţei noastre colective, ca o prezenţă ameninţătoare, care aşteaptă un nou moment să iasă la suprafaţă.
Prin urmare, am ajuns să fim, de la naştere până la moarte, în tranşee, luptându-ne, de foarte multe ori chiar, inconştient prin puterea instinctului, contra adversităţii din afară care ne pândeşte în fiecare moment al vieţii. O cât de mică neatenţie, un neînsemnat risc este de ajuns pentru ca forţe oarbe din afară să ne distrugă. Şi totul a început cu momentul 11 septembrie 2001, la World Trade Center. Acolo s-a petrecut o adevărată explozie năucitoare de tip vulcanic la nivelul întregii planete. Drept care, s-a ajuns la alt tip de războaie; este vorba despre războaie asimetrice, deci se acţionează neconvenţional şi generalizat. Un asemenea război combină ideea de intimidare reluată în spaţii cuprinzătoare şi variate cu ideea unui inamic unic, unul şi acelaşi, căutat peste tot pentru a fi nimicit, anihilat: teroristul. A distruge principiul unui astfel de rău, matricea lui, indiferent unde se află, iată misiunea soldatului actual. Iar la temelia societăţii europene viitoare trebuie să fie aşezat postulatul apărării omului nevinovat. E prea târziu şi inutil să mai punem problema toleranţei faţă de criminali. Altfel, omului european nu-i rămâne decât să-şi organizeze viaţa şi să trăiască singur, izolat. Nu ştiu când apostolii multiculturalismului european vor renunţa la politica lor în mod democratic şi civilizat. La fel, mă întreb, când oare Europa va sfârşi a mai milita necondiţionat pentru drepturile omului? Europa nu-şi mai permite şi alte victime, pentru că ar fi definitiv înfrântă în lupta împotriva terorismului. Şi mai e ceva, în această lumină de martie, care ne uimeşte. Este ideea că putem cădea oricând victime unui atac terorist. Această idee ne dă sentimentul că viaţa ne poate fi luată în orice moment.
Aşadar, atacul terorist de la Bruxelles constituie o provocare pentru umanitate în general şi pentru omul european în special. Iată de ce este necesar să înţelegem odată că impulsurile criminale ale unor indivizi sunt puternic ideologizate, transformându-le în acţiuni de îngrozire a oamenilor paşnici. Aceşti indivizi ideologizaţi au mintea erodată şi sunt lipsiţi de sentimente. Ei locuiesc în ghetourile marilor oraşe europene. De fapt, regiuni întregi ale lumii par a se fi refugiat aici. Ce stihie le-a mânat de la spate? În aceste ghetouri teroriştii se pot ascunde foarte uşor. Teroristul nu poate fi numit om; el face parte mai degrabă din grupul unor făpturi androide.
Aceste făpturi, care ne înconjoară şi ne formează decorul, ne schimbă nu numai înfăţişarea lumii, ci viaţa însăşi până la cel mai neînsemnat amănunt cotidian. Iar serviciile de securitate ale statelor vest-europene sunt total depăşite. Aceste servicii par a avea alte obiective, în timp ce opinia publică europeană este ameninţată să devină paralizată. Inima Europei este pusă astăzi în faţa unei stări de fapt ce trece categoric peste orice înţelegere. Ceea ce se întâmplă azi în Europa este incontestabil de domeniul tragediei antice. Un val de violenţă întunecă cerul acestui continent bătrân, căzut pradă tuturor intransigenţelor, tuturor fanatismelor, tuturor ideologiilor războinice. O atmosferă de vendetă, de teroare s-a instaurat în bătrâna Europă, care va fi mai târziu un capitol tragic al istoriei ei moderne. Drept care, idealul europeanului actual pleacă de la securitate şi va merge spre securitate. Europa a intrat în obsesia securităţii. Este vorba de acea securitate de viaţă, nu de trai. Nu vorbim despre securitatea trăită în case confortabile, cu dejunuri regulate şi cu judecăţi morale tihnite, ci despre securitatea lui „Apără-te sau mori!”. Acest „Apără-te sau mori!” e dogma europeană a vieţii – e formula unică a existenţei în care se rezumă umanismul actual.
Autor: Gheorghe Savu
