Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti îi anunţă pe cetăţenii din comuna Poiana Lacului că, pentru asigurarea livrării în condiţii normale (de debit şi presiune) pe perioada cu temperaturi ridicate, apa potabilă va fi furnizată după un program alternativ (de două zile), în funcţie de capacitatea de distribuţie. Autoritatea publică locală din Poiana Lacului a fost informată despre această situaţie, dându-şi acordul cu privire la furnizarea apei cu program, după cum urmează:
1. În perioada 13-14 iulie vor fi alimentate cu apă satele: Păduroiu Deal, Păduroiu Vale, Găleţeanu, Cepari, Gărdineşti, Cociobeşti, Lipia;
2. În perioada 15-16 iulie vor fi alimentate cu apă satele: Sămara, Metofu, Dealul Viilor, Dealul Oraşului, Dinculeşti, Gâlceşti, Popeşti, Negoieşti, Teiuşu, Negrea şi Poiana Lacului – centru.
Apă Canal îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi de această situaţie şi le recomandă să folosească apa numai pentru consum şi uz casnic.