Semnalele trase de ziarul nostru cu privire la izvoarele din Piteşti au generat reacţii atât ale politicienilor, cât şi ale reprezentanţilor administraţiei locale. În timp ce unii optează pentru închidere, alţii spun că apa de la izvoare (exceptându-le pe cele patru închise de autorităţi) este bună de băut.
Atentat la sănătatea publică
… Este opinia pe care Cătălin Bulf, preşedintele PMP Argeş şi candidat la fotoliul de primar al Piteştiului, şi-a exprimat-o ieri la conferinţa de presă în legătură cu izvoarele din Piteşti. De altfel, a fost singurul subiect adus în atenţia jurnaliştilor. „Am prelevat probe de la cinci izvoare din Piteşti, şi anume Eremia Grigorescu, Trivale Complex I, Găvana-Albina, Prundu-Piaţă şi Craiovei-Şcoala Nr. 11, în vase sterile, puse la dispoziţie de un laborator acredidat RENAR, cu care am încheiat contract. Din buletinele de analiză primite rezultă că la toate aceste izvoare sunt depăşiri la valorile azotatului de amoniu de la 1 la 2,58 faţă de maximul de 0,50 admis. Vom publica rezultatele pe site-ul partidului şi aş dori ca fiecare părinte să le descarce, să le prezinte medicului de familie şi să întrebe dacă apa aia poate sau nu fi consumată. În opinia mea, apa este nepotabilă şi în mod normal izvoarele trebuie închise, pentru că orice parametru care nu se încadrează în legea apei potabile este un atentat la sănătatea publică. Iată aşadar cum de 24 de ani primăria lui Pendiuc şi a lui Ionică otrăveşte constant populaţia”.
Depăşirile, recunoscute
Acelaşi subiect a fost abordat şi la conferinţa de presă a Primăriei Piteşti, alături de viceprimarul Cornel Ionică aflându-se medicii Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş, şi Mioara Bucur, specialist în cadrul direcţiei. „Depăşirile la conţinutul de amoniu, pe care le ştim bine, nu sunt de ieri, de azi, ci de câţiva ani, dar această situaţie nu se datorează echipamentelor tehnice. Toate oraşele din ţară care au izvoare se confruntă cu depăşiri la acest parametru. Eu susţin şi acum că apa este potabilă, pentru că apa îmbuteliată are depăşiri mult mai mari, dar nu se întâmplă nimic. În plus, noi suntem obligaţi prin lege să informăm populaţia cu privire la aceste depăşiri, ceea ce nu este valabil şi în cazul apei îmbuteliate. Apoi, literatura de specialitate precizează că amoniul nu are efecte negative asupra organismului uman. Atâta timp cât, exceptând acest indicator, restul valorilor nu sunt depăşite, nu vom închide izvoarele. O vom face în momentul în care se va stabili că reprezintă pericol pentru sănătatea publică”, a afirmat vicele Ionică.
Apa de la chiuvetă, cea mai sigură
La rândul lor, Sorina Honţaru şi Mioara Bucur au spus că 24 de izvoare din municipiu rămase în funcţiune, din totalul de 28, nu constituie sursa de bază de alimentare cu apă a cetăţenilor, ci doar o alternativă. Creşterea nivelului de amoniu de la 0,50 maximul admis înregistrat în ultimii ani se datorează precipitaţiilor, restul parametrilor determinaţi înscriindu-se în valori normale. „Amoniul, de natură telurică, este un indicator de poluare şi potrivit studiilor şi literaturii de specialitate nu e toxic pentru organismul uman. Pericolul îl reprezintă depăşiri la încărcăturile microbiologice, însă la izvoarele din Piteşti valorile sunt normale. Noi am dispus ADP Piteşti, care ne-a solicitat să verificăm izvoarele din municipiu, să pună afişe cu valorile depăşite pentru informarea populaţiei, aşa cum ne obligă legea”, a afirmat dr Honţaru. De remarcat că în Piteşti sunt şi trei izvoare, cele de la Lidl, de la Colegiul „Ion Barbu” şi de la Dedeman, unde amoniul este în valori normale. Solicitată să spună clar dacă apa de la izvoare este sau nu potabilă, şefa DSP a evitat răspunsul, afirmând doar că fiecare cetăţean, informat fiind, procedează cum crede de cuviinţă şi că întotdeauna a recomandat consumul apei din reţeaua publică, de la chiuvetă mai exact, care este cea mai sigură din toate punctele de vedere.
Val. NICOLAU