Având în vedere creşterea numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus în judeţul Argeş, pentru limitarea transmiterii Covid-19, în perioada 27.07.-07.08.2020 societatea Apă Canal 2000 SA suspendă activitatea de relaţii cu publicul la sediul său din Piteşti, b-dul I.C. Brătianu nr. 24A, precum şi la sediile din Costeşti şi Topoloveni.
Astfel, în următoarele două săptămâni activitatea de primire a documentelor la Ghişeul Unic şi activitatea de la Casierie vor fi întrerupte. La Ghişeul Unic vor fi eliberate petenţilor doar documentaţiile de proiectare şi avizele, iar restul operaţiunilor vor fi executate exclusiv online.
„Pentru depunerea cererilor, sesizărilor scrise şi a altor documente, recomandăm beneficiarilor să folosească poşta electronică la adresa de e-mail contact@apa-canal2000.ro sau fax la nr. 0248.223.540.
De asemenea, recomandăm clienţilor să îşi creeze un cont online pentru vizualizarea facturilor şi a istoricului plăţilor, pentru transmiterea indexului autocitit şi/sau efectuarea plăţilor online cu cardul, opţiune disponibilă pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro. Reamintim că transmiterea indexului autocitit se poate face şi prin aplicaţia WhatsApp, la nr. de telefon: 0755.147.368. Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la telefon nr. 0248.625.050, 0348 411 022.
Semnalarea unor disfuncţionalităţi în alimentarea cu apă şi canalizarea apelor uzate se poate face la Dispecerat, telefon 0248.223.237 (24/24 ore)”, transmite sursa citată.