Anunțul momentului despre viitorul Spital Pitești. Săptămâna aceasta se întâmplă!
În conferința de presă care a avut loc astăzi, atât viceprimarul Gelu Tofan, cât și edilul-șef al Primăriei Pitești, Cristian Gentea, au făcut o serie de precizări cu privire la cel mai important proiect de sănătate publică din municipiu, Spitalul Pitești.
Vicele Gelu Tofan a anunțat o serie de modificări la studiul de fezabilitate, etapă incipientă și esențială pentru realizarea acestei mari investiții:
“Termenul de implementare a rămas 36 de luni, iar numărul de paturi a fost modificat la 212 paturi așa cum au cerut partenerii noștri de la Spitalul Județean.
Când va fi gata, Spitalul Pitești va prelua secții importante ale SJU Pitești, printre care secția de Boli infecțioase adulți și copii (78 de paturi), Psihiatrie și sănătate mintală (61 de paturi), Oftalmologie (17 paturi), Reumatologie (15 paturi), Endocrinologie (8 paturi), Dermatologie (5 paturi), Recuperare medicină neurologică și ortopedie-traumatologie (8 paturi), Hemodializă (10 posturi).”
“În clădirea propusă va funcționa și Laboratorul de recuperare medicină fizică și balneologie cu baza de tratament. Am început demersurile pentru obținerea avizelor, suntem în grafic”., a mai precizat Gelu Tofan.
Cristian Gentea a anunțat că Spitalul Pitești a intrat în evaluare în această săptămână.
“Domnul ministru a vorbit de primele șapte spitale aprobate, nu eram printre ele. Ne-am interesat, la acel moment nu intrasem în evaluare. Rezultatul va fi dat la sfârșitul acestei săptămâni și eu vă asigur că va fi favorabil”, a transmis primarul municipiului Pitești.