Mașinile dotate cu tunuri de pulverizare insecticid au străbătut ieri, pe timp de noapte, orașul, traseul cuprinzând bulevardele, străzile principale și secundare de pe întreg teritoriul municipiului Pitești.
Aceasta este a treia trecere din cadrul acțiunii de dezinsecție derulată începând cu data de 1 iulie, toate străzile din cartiere fiind vizate, inclusiv cele din Războieni, Prundu Mic, Eremia Grigorescu, Aleea Teilor, Depozitelor, Popa Șapcă, Petrochimistilor, str. Horia, Cloșca și Crișan, Tudor Vladimirescu, Trivale – complex II și III, Găvana – str. Paltinului, Alunului, Mihai Chitescu, Exercițiu – străduțele din spatele blocurilor, Calea Câmpulung, Dimitrie Butculescu, Turcești, zona Nord, Expoparc, Livezilor, Craiovei, Balotesti, Ștefan Chicos, Teodor Braniste, Victor Slăvescu, Calea Drăgășani, Bibescu Vodă, Pătrașcu Vodă, Emil Simionescu, Teilor, Mărășești – Mitrea Cocor, Bazar, Sfânta Vineri. Acțiunea va continua până la ora 05:00, când vor prelua demersul de stropire a insecticidului cu ajutorul atomizoarelor echipele pedestre.
De asemenea, astăzi s-a încheiat a treia etapă a acțiunii de dezinsecție, desfășurată atât cu mijloace mecanizate, pe timpul nopții, cât și pedestru, la primele ore ale dimineții. Traseele pedestre au vizat aleile și spațiile înguste dintre blocuri, cu accent pe cartierele: Prundu, Tudor Vladimirescu, Popa Șapcă, zona Centru, Exercițiu, Craiovei și Gheorghe Doja.
Conform recomandărilor primite de la specialiștii în domeniu, după o perioadă de trei săptămâni acțiunea va fi repetată, cu multiple treceri, acest procedeu maximizând efectele dorite.
2 Comentarii
Anonim
Ceea ce s-a reuşit cu brio în această perioadă de pandemie Covid 19 este compromiterea gravă a valorii sociale a noțiunii de „specialist”! După „măsurile” întreprinse de autorități (guvern, primării etc.), românii fug …din calea specialiştilor şi a militienilor !
Anonim
Pe escrocii, tâlhării, hoții, criminalii (Băsescu/”Petrov”: FLOTA ;, Stolojan -prim-ministru care se retrăgea (făcea pe bolnavul) din cursa ptr. Prezidențiale în favoarea securistului-coleg de alianță-Băsescu, care fura alegerile în 2004, tăia pensiile şi salariile românilor în 2010 etc.) i-ați întrebat cum este cu echilibrul natural dintre speciile de insecte, animale şi oameni sau voi sunteți interesați doar de cheltuirea (furtul) banilor piteştenilor ?! O fi bine să se omoare toate insectele din natură ?!