Aşa cum v-am informat, răzmeriţa din PSD împotriva preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, s-a încheiat din faşă, iar organizaţia din Argeş l-a susţinut pe liderul partidului chiar dacă în timpul mandatului acestuia judeţul nostru a pierdut foarte mult.
Surse din cadrul PSD Argeş susţin că două personaje importante din filială au negociat, totuşi, cu Liviu Dragnea înainte de votul din Comitetul Executiv. Se aude, astfel, că senatorului Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, i s-ar fi promis un loc eligibil pe lista partidului la alegerile europarlamentare de la anul; de asemenea, deputatul Mircea Drăghici, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea, ar deveni lider al PSD Argeş. Aşadar, nimic pentru judeţ, ci doar pentru ei! Şi ne mai mirăm că suntem la „şi alţii” când vine vorba despre adevăratele mize politice, economice, administrative şi sociale?!