ANPC s-a integrat într-o rețea internațională pentru protecția consumatorilor.
„Ca urmare a diligențelor depuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pentru întărirea cooperării atât cu alte state membre ale Uniunii Europene, cât și la nivel internațional, a inițiat procesul de aderare în calitate de Partener la Rețeaua Internațională pentru Protecția Consumatorului și Aplicarea Legii (ICPEN)„, se precizează într-un comunicat oficial.
Prootecția Consumatorilor mai transmite că, în continuare, numărul consumatorilor afectați de fraude și escrocherii online este mult mai mare decât în formele tradiționale de comerț.
„Pentru a crea un mediu în care consumatorii să poată participa cu încredere la comerțul online, este esențial să se asigure că consumatorii beneficiază de drepturi concrete și sunt protejați de practicile comerciale neloiale și că există mecanisme care să rezolve rapid orice probleme apărute. În acest scop, cooperarea internațională eficientă între agențiile de protecție a consumatorilor sau alte organisme relevante este esențială și necesită o atenție sporită în următorii ani”, se mai arată în comunicatul de la Protecția Consumatorilor.
Prin participarea la ICPEN, ANPC își poate îmbunătăți politica națională în domeniul protecției consumatorilor, legile și reglementările naționale respectând cadrul legal al Uniunii Europene.