Poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, sprijiniţi de jandarmi şi de mascaţi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale s-au deplasat la Stoeneşti, satul Valea Bădenilor. Ei au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Curtea de Apel Piteşti împotriva lui Dorel Durleci, de 48 de ani, şi fiul său, Doru Vasile Durleci, de 24 de ani, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.
Tată şi fiu, încarceraţi
Primul dintre ei a primit 20 de ani şi opt luni de puşcărie, iar cel de al doilea 15 ani şi opt luni. Ei sunt acuzaţi că, împreună cu fiul respectiv fratele, Pavel Laurenţiu Durleci, au comis un tripul asasinat, primul din istoria judeţului. Iniţial, Dorel şi Doru Vasile Durleci fuseseră achitaţi în primă instanţă de Tribunalul Argeş, judecătorii considerând că nu ar fi participat la comiterea crimei. Pavel Laurenţiu Durleci fusese condamnat pe viaţă, dar la sfârşitul anului trecut acesta s-a sinucis în penitenciarul de la Mioveni (a murit înecat cu lichide pe care le-a ingerat voluntar). Decizia tribunalului a fost atacată de procurori, dosarul a intrat pe rolul curţii piteştene, care aseară a pronunţat decizia de condamnare. În ceea ce-l priveşte pe Pavel Laurenţi Durleci, instanţa a constatat încetarea procesului întrucât inculpatul a decedat.
Măcelăriţi în casă
Vă reamintim că, pe la ora 1.30 a nopţii de 13/14 aprilie 2016, fraţii Durleci şi tatăl lor i-au ucis cu bestialitate pe Laurenţia Durleci, de 17 ani, concubina lui Pavel Laurenţiu, pe tatăl acesteia, Filip Tinca, de 37 de ani, şi pe bunicul fetei, Pavel Durleci, de 57 de ani. Agresorii îi puseseră gând rău şi unui văr de-al Laurenţiei, dar nu au mai intrat peste el deoarece nu au putut deschide poarta. Motivul măcelului este legat de copilul rezultat în urma relaţiei de concubinaj dintre Laurenţiu şi Laurenţia (deşi aceştia erau veri de gradul al doilea), pe care bărbatul a refuzat să-l recunoască. El a fost dat în judecată de Narcisa Durleci, mama fetei şi atunci tânărul a ameninţat că se va răzbuna crunt, chiar dacă instanţa respinsese acţiunea deoarece femeia nu avea calitatea să se adreseze judecătorilor ci doar fiica sa.
Crima a fost premeditată
La acea vreme, Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a declarat cei trei au premeditat crima. Fraţii au plecat de acasă înarmaţi cu trei cuţite, iar tatăl lor cu un topor. După comiterea faptei, în urma căreia mama Laurenţiei a scăpat doar cu tăieturi pe braţe şi a reuşit să fugă ţinându-şi strâns la piept nepoţica, asasinii s-au întors acasă, şi-au schimbat hainele şi au plecat. Ei au fost prinşi după circa o oră într-un filtru rutier instalat la intrarea în Dragoslavele şi încarceraţi. După aproape un an, tatăl şi unul dintre fii au fost eliberaţi din închisoare, iar celălar fiu a primit condamnare pe viaţă.