Ca majoritatea sportivilor, atacantul Andrei Hergheligiu (28 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai grupării CS Mioveni (este principalul marcator al echipei în acest sezon, având şapte goluri şi cinci pase de gol), îşi petrece timpul stând în casă, în această perioadă în care pandemia de coronavirus începe să facă victime şi în România. Fotbalistul s-a retras la Iaşi, petrecându-şi timpul liber în compania celor două „comori” din viaţa sa, Mădălina, soţia, şi Rhea, fiica, în vârstă de patru anişori.

Andrei Hergheligiu a reuşit să promoveze în Liga I cu Poli Iaşi şi Hermannstadt, însă nu este exclus să reuşească această performanţă şi cu CS Mioveni, actuala sa echipă. Ghinioanele nu l-au ocolit deloc de-a lungul carierei de până acum. Fiind adeptul frazei înţelepte rostite de filosoful Friedrich Nietzsche, potrivit căreia „ce nu mă omoară mă face mai puternic”, Andrei a revenit pe gazon de fiecare dată mult mai puternic şi dornic de a demonstra că este capabil s-o ia de la capăt şi să învingă toate obstacolele. Chiar dacă i-a fost greu, nu s-a dat niciodată bătut, a strâns din dinţi şi a devenit mai puternic. Cu fiecare eşec cu care viaţa l-a lovit…

Despre fotbal, despre coronavirus, dar şi despre minunata sa familie ne-a vorbit Andrei Hergheligiu, atacantul echipei CS Mioveni…

* Fotbalul este moştenire de familie? Cum a început totul?

*** Nici vorbă de aşa ceva. Nimeni din familia mea nu a jucat fotbal. Eu sunt originar din Iaşi, iar aventura mea a început când aveam şapte ani. Întrucât toţi colegii mergeau să joace fotbal, am zis că nu e rău dacă fac şi eu la fel. Mai ales că lângă şcoala unde învăţam era un stadion. Părinţii nu au fost de acord cu fotbalul, în special tatăl meu. Era o perioadă destul de grea pentru noi, nu prea aveam bani, era mai dificil. Cu timpul însă au înţeles şi mi-au respectat decizia. Ba chiar m-au susţinut. Dacă la început tatăl meu nu iubea deloc fotbalul, pot să spun că în timp a devenit cel mai înfocat microbist. Nu am avut în spate un sprijin financiar, dimpotrivă. Am muncit pentru fiecare leu pe care l-am câştigat. Prin muncă m-am ridicat, asemenea celorlalţi fotbalişti. Foarte puţini sunt cei care provin din familii înstărite, mai ales în ultima perioadă.

„Hagi, idolul meu”

* Vorbeşte-mi despre prima legitimare, despre debutul în fotbalul mare, despre parcursul carierei tale până în prezent.

*** Prima legitimare am obţinut-o la două săptămâni după ce m-am apucat de fotbal, nu voi uita niciodată acel moment. Fortus Iaşi se numea clubul. M-a ajutat foarte mult şi faptul că eram înalt, acesta cred că a fost atunci atuul meu. Am început să mă prezint la antrenamente, nu erau zilnic, ci de două-trei ori pe săptămână. Încetul cu încetul am început să disputăm meciuri cu alte grupe de copii şi devenea tot mai interesant pentru mine. În clasa a V-a am ajuns la clubul Noua Generaţie; cei de acolo m-au urmărit şi le-a plăcut de mine. Au început turneele în alte oraşe, câştigam multe meciuri, căpătam încredere în noi, era foarte frumos. Idolul meu din acea perioadă era Gheorghe Hagi, îl urmăream la televizor şi mă fascina jocul său. Toată lumea vorbea despre el la superlativ, nu avea cum să nu-ţi placă Hagi. După trei ani am plecat la Liceul Sportiv din Iaşi, după examenul de capacitate, fireşte. În clasa a XI-a am ajuns la a doua echipă a clubului Poli Iaşi (în Liga a doua). După o jumătate de an am debutat în liga secundă, aveam 17 ani. Se întâmpla în anul 2009, acum 11 ani. Au urmat două promovări pe prima scenă a fotbalului românesc, cu Poli Iaşi. Evoluţiile pe care le-am avut atunci mi-au adus transferul la prim-divizionara Universitatea Craiova. Am jucat doi ani acolo, în perioada 2014-2016, apoi am mers la FC Botoşani, tot în Liga I. Nu am avut deloc un an reuşit acolo, m-am accidentat grav de două ori şi am stat departe de fotbal cinci luni. Apoi am luat decizia de a „coborî” la liga a doua pentru a-mi reveni fizic şi psihic, aşa că am ajuns la Hermannstadt, cu care am reuşit să promovez în primul eşalon, în sezonul 2017-2018. Am jucat câteva etape, după care mi-am rupt glezna stângă. Alt ghinion mă lovise, dar nu am considerat a fi un capăt de ţară. Am urmat întocmai indicaţiile medicului şi m-am refăcut. Nu mă tem de eşecuri, sunt un luptător. Ce nu mă omoară mă face mai puternic, aşa spunea filosoful Nietzsche. Am ales să semnez cu CS Mioveni şi sper să reuşesc promovarea în tricoul acestei echipe şi să nu mă mai accidentez.

„Trebuie să respectăm deciziile”

* Cel mai trist şi cel mai fericit moment din viaţă?

*** Cel mai frumos moment din viaţa mea l-am trăit când s-a născut fiica mea, Rhea Maria, în urmă cu patru ani. Cel mai trist moment din viaţă l-am trăit după prima accidentare suferită la Botoşani.

* Campionatul este întrerupt în această perioadă din cauza COVID-19. Cum percepi tu această situaţie şi când crezi că se va relua campionatul?

*** Am văzut că se vehiculează anumite măsuri care s-ar lua după ce se va termina criza. Se vorbeşte despre play-off şi play-out la Liga 2, dar nu cred că vor mai apuca să facă ceva. De acum începe nebunia. Uitaţi-vă câte cazuri confirmate avem până la această oră, iar numărul este în creştere. Au apărut şi decesele, ceea ce înseamnă că nu trebuie să tratăm cu superficialitate COVID-19. Trebuie să respectăm toţi deciziile care se iau la nivel înalt. Dacă unii le respectă cu sfinţenie şi alţii merg să facă grătare şi să se plimbe, situaţia se va agrava din ce în ce mai mult. La momentul acesta este prea puţin important ce se va întâmpla cu fotbalul. Contează doar viaţa noastră, să scăpăm cu viaţă. Eu am venit acasă şi stau împreună cu familia în casă. Încercăm să ieşim din trei în trei zile să facem mici cumpărături, dar nu rapid. Mergem în magazine micuţe, nu în supermarketuri.

* Care este atmosfera la Iaşi?

*** Nu ştiu cum este în oraş, de o săptămână şi trei zile stăm acasă, nu ne plimbăm aiurea. Am decis să stăm izolaţi cât va fi nevoie. Nu mă pot pronunţa când se va termina această situaţie critică, nimeni nu poate anticipa. Cu cât oamenii vor înţelege şi vor conştientiza că situaţia este destul de gravă, cu atât se va termina mai repede. Dacă nu respecţi ceea ce-ţi spun autoprităţile şi faci totul cum te taie capul, se alege praful. Aşa că, dragi români, staţi în casă şi nu uitaţi că sănătatea este cea mai importantă!

* Fiica ta cum suportă autoizolarea? Este mică, vrea să se joace în parc…

*** A înţeles situaţia destul de repede. I-am explicat atât eu, cât şi soţia, a fost foarte receptivă şi înţelegătoare. Ne jucăm acasă, eu sunt în fiecare zi personaj de poveste. Lumea poveştilor este la noi acasă. Acum suntem în Regatul de gheaţă, dar, din păcate, virusul nu se distruge la temperaturi mici…

Rhea este Elsa, eu sunt Olaf, omul de răpadă, iar soţia este doar spectator, ne aplaudă… Sunt mândru de familia pe care mi-am întemeiat-o şi nu-mi imaginez viaţa fără soţia şi fiica mea. Ele sunt raţiunea mea de-a fi, le iubesc enorm. Mădălina este obişnuită cu plecările mele, mă înţelege şi mă susţine mereu. Fetiţa este cel mai înfocat suporter al meu, mă aplaudă când dau goluri, dar deseori mă critică atunci când vin acasă şi îi spun că nu am reuşit să marchez.

„Nimic nu este imposibil în viaţă”

* Din punctul tău de vedere, este o reţetă pentru a reuşi în viaţă?

*** Cred că este foarte important să-ţi doreşti cu adevărat, să-ţi fixez nişte ţeluri şi să lupţi până la capăt pentru a le atinge. Să munceşti şi să nu te dai bătut niciodată când întâmpini vreun obstacol. Nimic nu este imposibil în viaţă, totul este posibil.

* Un sfat pentru tinerii care nu iubesc mişcarea?

*** Mişcarea este echivalentă cu viaţa. Dacă vreţi să fiţi sănătoşi, faceţi mişcare, dragi copii. Am observat că foarte mulţi tineri preferă să petreacă ore în şir în faţa calculatorului sau butonând telefoanele. Este foarte grav, riscăm să avem o generaţie bolnavă din punct de vedere psihic şi fizic.