Poliţiştii Secţiei Rurale Bascov au finalizat cercetările într-un dosar de furt calificat în formă continuată şi complicitate la furt calificat privindu-i pe George Valentin C., de 37 de ani, din Târgovişte, şi pe Daniel C., de 27 de ani, din Aninoasa, Dâmboviţa. Din cercetări a rezultat că primul dintre ei a lucrat la o firmă de transport din Argeş, iar când a plecat, nu a predat cardul de carburant pe care-l primise de la angajator. Profitând de asta, George i-a dat cardul lui Daniel, pe care l-a trimis să alimenteze mai multe vehicule care nu aparţineau firmei argeşene, după care scotea carburantul din rezervoare şi-l vindea amatorilor de chilipiruri. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
Val. NICOLAU