Ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadru Poliţiei Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Concret, în calitate de administratori a două firme având ca obiect de activitatea comercializarea de cereale, identificaţi ca fiind, Ion P., din Argeş, şi Marin G., din Bucureşti, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă activităţi de comerţ fără a avea la bază operaţiuni reale.
Potrivit anchetatorilor, argeşeanul, a cărui firmă are sediul în comuna Slobozia, a început să facă afaceri cu bucureşteanul. Cei doi încheiau contracte fictive de prestări servicii, care în realitate nu erau existau decât pe hârtie, iar în acest mod statul a fost tras în piept cu suma totală de 2.059.000 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Pentru recuperarea prejudiciului, pe parcursul urmăririi penale a fost instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri imobile aparţinând afaceristului argeşean, iar dosarul a fost înaintat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de trimitere în judecată.
Val. NICOLAU