Pe 25 noiembrie 2016, în centrul Piteştiului s-a dat alarma după ce două autobuze în care se aflau 80 de muncitori de la Dacia care urmau să intre în schimbul I s-au tamponat violent şi mai mulţi oameni au ajuns la spital.
Aducere aminte
Vă reamintim că, în timp ce cobora pe strada Smeurei către centrul municipiului, unul dintre autobuze l-a lovit violent pe cel aflat în faţă, după care a ricoşat în gardul unui imobil. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au ajuns 11 ambulanţe şi autospeciale pentru transport victime multiple, pompieri şi poliţişti. În urma evenimentului, 26 de oameni au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean. Cel mai grav era şoferul care a rămas încarcerat la volanul autobuzului înfipt în gard şi a fost scos de pompierii de la descarcerare, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Internat mai întâi la „Judeţean” cu fractură de şold şi gambă, conducătorul auto a fost ulterior transferat la Spitalul Floreasca din Capitală. Iniţial s-a zis că şoferul, Florin Liţoiu Dumitrescu, nu a păstrat distanţa faţă de vehiculul din faţă. Apoi, mai mulţi pasageri, printre care şi ingineri auto, au spus că autobuzul ar fi rămas fără frâne şi că şoferul e un adevărat erou, pentru că a luat cea mai bună decizie ca nimeni să nu-şi piardă viaţa.
Expertiză contestată
De acest eveniment se ocupă atât poliţia, cât şi ITM Argeş. În cauză a fost efectuată şi o expertiză tehnică de către un expert independent, care, printre altele, trebuia să stabilească starea tehnică a maşinii la momentul producerii evenimentului. Expertiza a fost contestată de firma DLS, deţinătoarea autobuzelor care asigură transportul muncitorilor la Uzinele Dacia, care de la început a susţinut că vehiculele sale corespund din toate punctele de vedere. În acest context, autorităţile se văd nevoite să demareze procedura de stabilire a unui alt expert tehnic, ceea ce duce la tergiversarea anchetei. Mai nou, după atâtea luni de la producerea accidentului, au apărut voci potrivit cărora în timp ce cobora panta dinspre cartierul Trivale, autobuzul ar fi fost lăsat pe liber cum se zice, adică scos din viteză, ceea ce ar fi favorizat producerea acelui accident, ale cărui consecinţe puteau fi de-a dreptul dramatice.
Val. NICOLAU