Dacă în cea mai mare parte a istoriei, românii şi-au păstrat şi respectat ierarhia socială, începând cu fanarioţii, apoi cu boierii parveniţi, s-a format o ierarhie în care demnităţile publice puteau fi cumpărate. Şi astfel, parvenitul român trece peste toate treptele societăţii, precum, la spanioli, Gil-Blas. Însă istoria noastră recentă pune în evidenţă o altă anomalie politică, şi anume aducerea forţată la oraş a ţăranului, având aceleaşi consecinţe nefaste pentru societate. Vorbim şi de data aceasta despre o pierdere a tuturor însuşirilor comunitare ale ţăranului nostru şi de transformare a lui într-o pastă moale. Ce poate fi Liviu Dragnea dacă nu un personaj care e venit din provincie şi are capacitatea de a se mula după toate împrejurările politice favorabile sau nefavorabile lui? Cu zâmbetul lui mic, Dragnea nu prinde niciodată o formă psihologică concretă.
Prin urmare, când îl văd la televizor pe Liviu Dragnea, îmi aduc aminte de măsura comunistă de a-i aduce pe ţărani la oraş. Sigur, nu vorbim despre acei ţărani care au ajuns la oraş pe cale naturală, ca o consecinţă a pregătirii lor şcolare şi profesionale, ci despre marea masă a ţăranilor care a constituit forţa de manevră pentru fosta ideologie politică. Drept care, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut, ţăranii au fost transplantaţi la oraşe, pierzându-şi identitatea; au fost rupţi cultural, fiind transformaţi într-o simplă unealtă a ideologiei politice. Mă refer aici la o selecţie negativă şi la apariţia unei „pături superpuse” formată din cei care au îmbrăţişat ideologia comunistă. Astfel au ajuns instituţiile noastre importante să fie conduse de nişte oameni fără pregătirea profesională necesară, dar care erau loiali partidului unic. Aşa s-a ajuns ca instituţiile de forţă ale statului să fie conduse de cei cu dosarul personal „în regulă”. Iar dacă am fi făcut un sondaj de opinie în rândul celor care conduceau prin anii ’80 sau ’90 instituţii precum armata, miliţia, administraţia centrală şi locală etc, am fi constatat că aceştia proveneau în majoritatea lor de la ţară. Mitică Dragomir este exponentul lor de bază, ca provenienţă şi ca fel de a fi. Ei formează noua pătură superpusă.
Prin urmare, „ţăranii” au format la oraş o colectivitate umană scoasă din tiparele sale istorice. Iar dacă ţăranul a ajuns la oraş, vechiul orăşean a nutrit mereu năzuinţa de a pleca în Occident. Vorbim aici despre un fenomen de înstrăinare în ambele cazuri. Ţăranul şi-a împrumutat un comportament urban, dar cu apucături derivate din rural, în timp ce vechiul orăşean s-a occidentalizat într-un mod artificial. Dacă primul are o psihologie specială, în care regăsim spaima, ambiţia, arivismul, pofta de mărire, spiritul de revanşă, al doilea s-a adaptat în Occident renegându-şi neamul. Noul occidental român denotă un mare dispreţ pentru tot ce-i al lui şi pentru toţi cei de acasă. Iată de ce, în Vest, românul se fereşte în primul rând de român!
Orice neşansă, orice eşec este atribuit locului de provenienţă, opincii urât mirositoare sau ruşinii de a fi român. Iubirea aproapelui este un îndemn care nu a prins niciodată viaţă pe meleagurile mioritice. Ca drept consecinţă a acestor transplantări este decimarea comunităţilor noastre rurale.
De fapt, oamenii nu mai au sentimentul comunităţii în general. Ei trăiesc foarte aproape unii de alţii, aparţin aceleiaşi scări de bloc, sunt de mai mulţi ani vecini, dar aceşti oameni nu au contacte sociale între ei. Poate că se salută când se întâlnesc, dar nimic mai mult. În societatea pe care ne-am creat-o nu există spirit de cooperare, instalându-se singurătatea urbană. Oamenii se tem unii de alţii. Singurătatea aceasta a dus la moda animalelor de companie. Aproape nu există familie urbană care să nu-şi aibă câinele sau pisica ei. Şi astfel, alături de ţărani, au fost transplantate la oraşe şi animalele domestice. Aceste animale reprezintă o ancoră emoţională. Sigur, nu e vorba despre singurătate ca sentiment, pentru că oamenii trăiesc în interiorul unor familii, ci despre o singurătate mai largă, de separare dintre oameni sau grupuri. Noul locatar urban duce dorul nopţilor de demult, când participa la clăcile organizate de săteni, ce se ţineau lanţ, din noiembrie până în ianuarie, pentru depănuşat ştiuleţii de porumb. Se diminuează astfel sentimentul de prietenie dintre vecini, a seratelor, a discuţiilor în grup, a membrilor cluburilor şi, în esenţă, a tuturor implicărilor care consolidează o comunitate umană.
Gheorghe SAVU
11 Comentarii
Roman
Avem o tara formata din niste locuitori care nu sunt nici tarani, intelesi in sensul traditional al cuvantului, nici oraseni, intelesi in acelasi sens. Uitati-va cata mizerie este in localitatile noastre, cum se injura sau se claxoneaza atunci cand suntem la volan, cat de mult se fura din bunul public. In tara asta nimic nu se respecta. Dar avem sfinti, moaste, acatiste
Roman
Si in ciuda tuturor acestora, tara noastra este foarte frumoasa, pacat ca e locuita
Valentin
Un studiu sociologic foarte bun. Avem nevoie de mai multe astfel de studii, dar ziariștii noștri se pun pe ei in evidenta
Puiu
Masura comunistă de a-i aduce pe ţărani la oraş a fost pe undeva impusă de dezvoltarea industrială şi aşa cum aţi precizat au fost aduşi la oraş oameni şcoliţi. Satele nu au fost lăsate în paragină şi agricultorii nu au fost eliminaţi. Exista un echilibru între cei care trăiau la oraş şi cei care produceau la ţară ca să trăim cu toţii bine. Este foarte adevărat că oamenii pe funcţii mari, de conducere, în mai toate domeniile, proveneau de la ţară. Dar exista o solidaritate deplină între orăşeni şi ţărani şi prietenii strânse.Când s-a cartelat pâinea pentru ţărani, ironie a sorţii şi prostie a comuniştilor, orăşenii cumpărau pâine pentru ţărani ,iar ţăranii erau recunoscători aducându-le produse de la ţară.Dacă astăzi oamenii care locuiesc pe aceeaşi scară nu au contacte sociale, se tem unii de alţii, au creat singurătatea urbană ,înseamnă că există o cauză. Parcă aminteaţi într-un editorial de civilizaţie. Aici e cauza cu efecte majore. Orăşeanul, provenit din ţăran cizelat cu trecerea anilor, a vrut să se occidentalizeze, iar ţăranul emancipat să se urbanizeze. Rezultatul este dezastros. Aceste schimbări nu prind la toată lumea, şi neavând o bază solidă de educaţie şi unii şi alţii „dau oricând cu mucii-n fasole.”Mă aşteptam ca mulţi dintre conducătorii noştri şi politicieni să ne conducă cu frică de Dumnezeu în ceea ce fac, mai ales că se vede şi se ştie că provin din familii de ţărani care cunosc foarte bine repetatul îndemn, să îţi iubeşti aproapele! Trist e că au rămas sate goale ,pământuri nemuncite, că mahalalele se întind ca o pecingine în mediul urban, că sărăcia se accentuează, că relaţiile între oameni s-au răcit foarte mult şi-n locul prieteniei şi ajutorului reciproc au apărut ura ,dispreţul şi izolarea.NU mai cred în prietenie ,pentru că am pierdut prietenii vechi, se strică ele relaţiile în familie ,între rude…Cauza poate o ştiţi mulţi dintre dumneavoastră!
Marin
Suntem pe locul I în lume. La ce? La corupţie.
Asta avem şi cu asta ne mândrim.
De asemenea mai suntem la locul I la posturi ocupate în instituţiile publicxe de cei mai nepregătiţi şi incommpetenţi oameni. Nu trebuie să ne mirăm de ce suntem unde suntem.
ARGESUL a fost şi rămâne fruntaş pe ţară în competiţia numită CORUPŢIE GENERALIZATĂ în MAFIA STATULUI.
ION
Ce bine au să meargă trebile în pădure
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Şi noi vom guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit.”
– „Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?”
Îl întrebă.
– „În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îl sugruma.”
– „Dar voi ce-o să le faceţi?”
– „Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm.”
Cutare sau cutare,
Care se cred în stare
Lumea a guverna,
Dacă din întâmplare
Ar face încercare,
Tot astfel ar urma.
Gheorghe
Ioane ești dus cu mintea, îți spune fratele tău gheorghe
ION
Se numeşte fabula „Ursul şi Vulpea” de Grigore Alexandrescu.
Cât de dus cu mintea, tragi singur concluziile, dar sunt valabile şi pentru tine.
Petre
Nu tebuie să facem nicio anatomie, legea este clară „peştele de la cap se împute”.
Daniel
Pai capul nu face parte din anatomie?
Petre
Păi cine a fost întâi, anatomia sau capul?