
Societatea Aquaterm AG 98 SA a anunțat că apa furnizată în municipiul Curtea de Argeș
nu mai respectă toți parametrii de potabilitate prevăzuți de legislația în vigoare. Conform analizelor efectuate de Direcția de Sănătate Publică Argeș (DSP), au fost înregistrate depășiri ale valorilor admise pentru fier, clor rezidual liber și turbiditate.Reprezentanții societății îi îndeamnă pe locuitori să nu consume apa de la robinet până la remedierea situației. Apa poate fi utilizată doar în scopuri igienico-sanitare — pentru spălat sau curățenie.
Oprirea furnizării apei pentru lucrări de curățare
Aquaterm a anunțat că, începând cu ora 21:00, miercuri – 12 noiembrie 2025, furnizarea apei în municipiul Curtea de Argeș va fi întreruptă timp de maximum 24 de ore. Măsura este necesară pentru a permite curățarea filtrelor din Stația de tratare Cerbureni.
Compania dă asigurări că echipele tehnice vor lucra continuu pentru reluarea furnizării cât mai rapid, în condiții de siguranță.
Avertisment: nu consumați apa imediat după reluarea alimentării!
Conducerea Aquaterm avertizează că, după reluarea alimentării cu apă, aceasta ar putea fi tulbure sau încărcată cu suspensii. Din acest motiv, locuitorii sunt sfătuiți să nu folosească apa pentru consum cel puțin 12 ore după repunerea în funcțiune a rețelelor.
Reprezentanții societății cer sprijinul populației pentru respectarea măsurilor și promit informarea continuă a cetățenilor cu privire la evoluția situației.







































