ANAF a dat amenzi cu „nemiluita”
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat 3.816 controale antifraudă în luna noiembrie a acestui an şi a aplicat sancţiuni constând în amenzi şi confiscări în valoare de 32,5 milioane de lei.
„În luna noiembrie 2023 au fost realizate de către structurile cu atribuţii de control fiscal din ANAF:
-3.948 de acţiuni de control fiscal (inspecţii fiscale şi verificări documentare), fiind stabilite obligaţii fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 446.487.926 de lei, respectiv a fost diminuată pierderea fiscală înregistrată de contribuabili cu suma de 71.721.968 lei;
-3.816 controale antifraudă, fiind estimate implicaţii fiscale în valoare de 112.073.350 de lei, respectiv fiind aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare de 32.494.783 de lei”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Foto descriptiv / Sursa economica.net