* Ultima ispravă a micuţei sportive pregătite de Iuliu Berca: a obţinut patru medalii de aur, un argint şi două bronzuri la „Naţionalele” pentru copii
Recent, Braşovul a găzduit Campionatele Naţionale de Nataţie rezervate copiilor în vârstă de 10 şi 11 ani. CSM Piteşti a prezentat la start 12 sportivi, obiectivul fixat de conducerea secţiei fiind câştigarea a şapte medalii. În concurs s-au aflat 528 de copii de la 70 de cluburi din toată ţara. CSM Piteşti a ocupat în final locul 8 pe ţară, cu 64 de puncte. Dintre micii înotători deplasaţi la acest concurs de CSM Piteşti, Ana Oţoiu s-a descurcat cel mai bine.
Cea mai bună din ţară
Sportiva pregătită de Iuliu Berca a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de patru ori (în probele de 50 m fluture, 100 m liber, 50 m liber, 200 m mixt), şi-a mai trecut în palmares o medalie de argint, la 100 m bras, plus alte două medalii de bronz, în probele de 50 m spate şi 100 m spate. La categoria sa de vârstă au concurat 100 de înotători din toate colţurile ţării, rezultatele obţinute de Ana Oţoiu fiind cu atât mai meritorii cu cât sportiva din Piteşti şi-a măsurat forţele cu sportivi foarte buni. Pentru rezultatele obţinute la Braşov, Ana Oţoiu a fost declarată de Federaţia Română de Nataţie cea mai bună sportivă din ţară la această categorie de vârstă.
În bazin, de la trei ani şi jumătate
Copila de numai 11 ani a intrat pentru prima dată într-un bazin de înot la vârsta de 3 ani şi jumătate, când părinţii au înscris-o la cursuri de iniţiere, la Cluj-Napoca, acolo unde locuiau în acel moment. După două săptămâni de „bălăceală”, micuţa îşi dorea tot mai mult să stea în apă. În scurt timp, familia s-a mutat la Piteşti, iar Ana a început antrenamentele la Bazinul Olimpic din Piteşti, sub atenta supraveghere a lui Iuliu Berca, cel care o pregăteşte şi în prezent. Avea cinci anişori, dar îi uimea pe toţi cu mişcările sale şi cu repeziciunea cu care îşi însuşea sfaturile primite de la profesorul de înot. A uitat repede de păpuşi şi de cărţile cu zâne, ba chiar le-a spus părinţilor că vrea să ajungă cea mai bună înotătoare a ţării.
„Am pierdut socoteala medaliilor”
Simona, mama sportivei, ne-a oferit mai multe detalii despre parcursul de până acum al fiicei sale, care are în palmares peste două sute de medalii: „Sunt o mamă fericită. Înotul este viaţa fiicei mele şi Ana practică acest sport cu maximă plăcere şi cu ambiţia de a ajunge pe cea mai înaltă culme. Visează să ia într-o zi o medalie la olimpiadă în proba de 1500 m liber. Cred că acest vis îl au toţi sportivii care fac performanţă. Ana este foarte ambiţioasă şi s-a pregătit tot timpul cu maximă seriozitate. Până aici drumul a fost foarte greu, dar a făcut faţă. Au fost lacrimi de bucurie şi de tristeţe. Noi, părinţii, i-am fost mereu alături şi o vom susţine la fel de intens şi de acum înainte. Are în palmares peste două sute de medalii, nu ştiu cu exactitate, pentru că la un moment dat am renunţat să le mai numărăm. Ceea ce a ambiţionat-o foarte mult pe fiica mea a fost şi faptul că la mai multe competiţii a concurat cu sportivi mai mari. Acest aspect a ambiţionat-o şi mai mult, i-a dat şi mai mult curajul de a încerca să se autodepăşească. A stimulat-o. Cred că aceasta este reţeta succesului în cazul fiicei mele. În permanenţă i-am spus să fie serioasă, umilă, oricât de sus ar ajunge să nu uite de unde a plecat. Un om modest este un om inteligent”.
Printre pasiuni, pictura
Elevă în clasa a V-a la Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” din Piteşti, Ana Oţoiu îmbină armonios sportul cu învăţătura. Despre cele două pasiuni ale sportivei de la CSM Piteşti ne-a vorbit tot părintele său: „Alături de înot, marea sa dragoste, Ana este pasionată de arte plastice şi de citit. Adoră să deseneze, să picteze, a participat deseori la concursuri de pictură. De asemenea, anul trecut a impresionat juriul unui concurs de tradiţii populare, din Cluj-Napoca. A confecţionat covoraşe tradiţionale cu motive din Argeş, de asemenea, a încondeiat ouă şi a realizat tot felul de obiecte. Are vocaţie şi pentru aşa ceva, este foarte îndemânatică, dar marea ei pasiune rămâne, totuşi, înotul”.
„S-a autodepăşit”
Iuliu Berca, antrenorul sportivei şi coordonatorul secţiei de nataţie de la CSM Piteşti, are motive să fie mândru de rezultatele elevei sale: „În ceea ce o priveşte pe Ana Oţoiu, mă aşteptam la rezultate bune, dar nu la atâtea medalii. S-a autodepăşit. A avut concurenţă bună, dar a muncit foarte mult şi rezultate nu s-au lăsat aşteptate. Este foarte bine pregătită, iar sportul este pe primul loc pentru ea. Şi la şcoală este o elevă de nota 10. Sunt sigur că peste câţiva ani va fi cea mai bună din ţară. Este o sportivă care la 14 ani va fi cu siguranţă la lotul naţional. A început înotul de la vârsta de 5 ani, iar de la 7 ani este la grupa de performanţă. În patru ani a reuşit rezultate foarte bune, fiind declarată de Federaţia Română de nataţie cea mai bună sportivă din ţară la categoria 11 ani. Nu este la îndemâna oricui”, ne-a declarat Iuliu Berca, cel care o pregăteşte pe Ana Oţoiu de şase ani.
S-au comportat bine
Micii înotători de la CS Dacia Mioveni au făcut şi ei cunoştinţă cu performanţa la concursul de la Braşov. Cei opt elevi ai lui Viorel Ciobanu s-au calificat la faza finală a Naţionalelor de nataţie pentru copii de 10 şi 11 ani, după concursurile regionale. O evoluţie bună a avut Mario Tuică, el ocupând locul 14 din 126 de participanţi, în trei probe: 50 m fluture, 50 m spate şi 100 m spate. De precizat că sportivii din Mioveni, născuţi în anul 2007, s-au aflat pentru prima dată la o competiţie de acest nivel.
Monica CRISTEA