Amplu proiect cu finanțare guvernamentală într-o localitate din Argeș.
Amplul proiect cu finanțare guvernamentală privind modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă al comunei Coșești se apropie de final.
Firma care execută lucrările efectuează în această perioadă probe la sistemele care deservesc satele Coșești și Păcioiu.
„Suntem pe final cu probele în satul Coșești, iar antreprenorul efectuează probe și la Păcioiu, acolo unde mai sunt de realizat câteva racorduri individuale în zonele unde am schimbat tipul de conductă, în sensul în care coloana introdusă este mai mare în diametru, pentru a asigura un debit mărit.
Așadar, cât de curând, noile sisteme de alimentare cu apă din satele Coșești și Păcioiu vor intra în funcțiune.”, anunță primarul Nicolae Pană.