În apropierea stadionului, pe o parte şi de cealaltă a aleilor, în parcurile instituţiilor de învăţământ, pe spaţiile verzi din Costeşti, au fost plantaţi puieţi de mesteacăn, stejar roşu, molizi. Pentru locuitorii de azi. Dar mai ales pentru cei din viitor care vor respira un aer mai curat.
Au făcut curat…
Mobilizare exemplară. În numele mediului înconjurător. Pentru protecţia lui şi binele omului de azi şi de mâine. Animaţi de această cauză nobilă, reprezentanţii mai multor instituţii şi şcoli au colaborat eficient. „Încălzirea” au făcut-o cu câteva zile înainte când sute de elevi au participat la o vastă acţiune de ecologizare. Primarul localităţii, Ion Baicea, a asigurat mijloacele de transport şi resurse umane, venind în sprijinul elevilor. Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară „Servsal” a pus la dispoziţie mănuşi de protecţie şi sacii în care au fost adunate deşeurile. Zeci de instituţii au contribuit pentru reuşita ambelor proiecte, atât cel de ecologizare, cât şi cel de reîmprospătare a spaţiului verde.
…şi au săpat
Ampla „desfăşurare de forţe” de la acţiunea de plantare s-a derulat sub privirile a cinci inspectori şcolari, inclusiv a Cătălinei Dumitraşcu, inspector general adjunct. Material săditor de cea mai bună calitate a dist adus de la Direcţia Silvică Argeş. Un rol important l-a jucat Clubul Copiilor din Costeşti condus de directoarea Sofia Vasilescu, elevii acestei prestigioase instituţii răspunzând prompt chemării de a aduna deşeurile de la marginea oraşului şi de a planta copaci. Mai mult decât atât, pe terenul Clubului Copiilor, dar şi al Şcolii Gimnaziale nr. 1 din Costeşti au fost sădiţi şi pomi fructiferi.
Două proiecte de anvergură: primul dedicat Zilei Mondiale a Apei, iar cel de-al doilea – pădurii („Templul vieţii – Arborii, coloanele sufletului!”). După cum ne-a declarat prof. Sofia Vasilescu, director al Clubului Copiilor, cele două acţiuni desfăşurate în urmă cu câteva zile au fost un succes, atingându-şi principalul obiectiv, acela de a-i educa pe copii în spiritul iubirii naturii care trebuie protejate, senzibilizând totodată şi oamenii mari, reprezentanţi ai unor instituţii, agenţi economici şi simpli cetăţeni care s-au implicat efectiv, ajutând fiecare după puteri. Un imbold pentru ca alte proiecte asemănătoare să fie puse în practică în oraşul din sudul judeţului.