Spre finalul anului trecut, m-a sunat un fost coleg de grupă din anii studenției, o perioadă fastă din viața noastră. El, un bucureștean fără ifose, provenit dintr-o familie foarte bună, eu, un tânăr cuminte, studios și incoruptibil, un provincial fără fițe și relații, ce avea să devină la absolvirea Facultății de Medicină Generală din București primul intelectual din familia sa modestă. Citise în „Viața medicală” o recenzie cu titlul „Când vacanțele devin literatură…”, referitoare la noua mea carte de călătorii „Cicladele sub sărutul Soarelui”, apărută în 2020.

M-a felicitat, am depănat o mulțime de amintiri și, inevitabil, m-a întrebat dacă îmi vine să cred că a trecut așa de multă vreme de când ne-am cunoscut, dar și cum stau cu sănătatea la vârsta pe care o avem. La terminarea facultății, eu am plecat la Filipeni, în Moldova, el a rămas intern într-o clinică, devenind ulterior profesor universitar. Pentru că nu se dădeau examene de promovare în urban, în loc de trei ani am stat șapte, la două dispensare rurale.

De parcă lucrurile s-ar fi petrecut ieri, ne-au reapărut pe retină chipurile și gesturile unor formidabili profesori universitari care ne-au modelat și ne-au ajutat imens să devenim profesioniști redutabili în specialitatea fiecăruia. Norocul ne-a surâs ca să ne fie dascăli o pleiadă de uriași ai corpului medical românesc, șefi de clinici și formatori de școală: Riga, Ranga, Mezincescu, Benetato, Pambuccian, Saragea, Gavriliu, Marin Voiculescu, Mihai Anton, Păunescu Podeanu, Spârchez, Burghele, Proca, Mogoș, Cajal, Conu, Firică, Mincu. Dacă în anii studenției el avea abonament la Operă și la Ateneul Român, eu eram pasionat de fotbal.

În 1962, când eram elev, am fost remarcat la o selecție de copii organizată de Dinamo Pitești unde erau antrenori Ștefan Vasile și Leonte Ianovschi. Tata s-a opus categoric să fiu legitimat, spunându-mi că după ce o să devin student voi putea juca și fotbal. Mi s-au îndeplinit ambele dorințe, dar la fotbalul de performanță am renunțat în anul II, având imens de învățat. Eram titular la Medicină București într-o vreme când se organiza un campionat universitar la nivelul capitalei. Pe stadionul din Regie, în 1966, finala s-a jucat între Politehnica București și Medicina București. Adversari, fiecare pe post de aripă dreaptă, au fost Mircea Lucescu și subsemnatul.

Distribuie pe Facebook

Dr. Viorel Pătraşcu

See Full Bio