Dr Viorel Pătraşcu
În 1963 am însoţit-o pe mama la micul spital orăşenesc din acei ani, să-l vedem pe un frate de-al dânsei care suferise o intervenţie chirurgicală. Mirosul şi atmosfera de pe holuri şi din saloane mi-au făcut rău, iar de la pierderea trecătoare a cunoştinţei m-a salvat o banchetă pe care am fost lungit. Parcă o aud pe mama: „Viorele, păi cum vrei tu ca la anu’ să dai la Medicină?”
Nimeni nu mă influenţase în vreun fel, iar opţiunea de a deveni medic fusese încă din clasa a IX-a. În vara lui 1964 am dat bacul, iar în toamnă, la vârsta de 18 ani, am devenit student la IMF Bucureşti. Satisfacţia părinţilor mei a fost imensă, cu atât mai mult cu cât nu cheltuiseră vreun leu pe meditaţii la anatomie sau la chimie. Apoi, oraşul era mic, piteştenii se cunoşteau între ei, zvonul s-a răspândit rapid şi tata era oprit pe stradă spre a fi felicitat pentru succesul fiului său.
Mai era o lună până la începerea anului universitar. Într-o zi am ieşit cu tata în oraş ca să-mi cumpăr diverse lucruri de care aveam nevoie şi pentru care mama ne făcuse o listă. Tata lucra în comerţ, un domeniu în care la acea vreme funcţiile de conducere erau ocupate de câţiva evrei extrem de civilizaţi cărora le păstrez peste ani o frumoasă amintire: Lazarovici, Leibovici, Haimovici sau Rayter. Cu ultimul ne-am întâlnit pe stradă. A dat mâna cu tata spunându-i: „Vai, nea Nicu, am auzit de reuşita băiatului!” Apoi mi s-a adresat: „Domnule doctor, succes în viitoarea carieră!”
Anii au trecut, iar în toamna lui 1970 m-am prezentat la Filipeni (Bacău) şi am preluat dispensarul. Am stat acolo trei ani, timp în care toţi sătenii îmi spuneau „domnu’ doctor” şi invariabil „săru’ mâna”. Unui tânăr fără experienţă, care avea 24 de ani şi care cu greu reuşea să-şi ţină cu putere mâna spre a nu fi sărutată de parcă eram preot.
Instructorul de partid, un burtos mereu transpirat şi care făcea pe durul, când mă întâlnea îmi spunea invariabil: „Tovule, fiţi cu ochii în patru, să nu cumva să se facă în comuna noastră chiorotaje!” Miliţianul care era şef de post m-a atenţionat din clipa în care m-a cunoscut: „Tovarăşe medic, foloasele necuvenite sunt interzise!”
