Reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate localitățile județului, atât în spațiile publice închise, cât și în spațiile publice deschise, iar persoanele vaccinate nu sunt exceptate de la această măsură. Polițiștii argeșeni, alături de jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai altori structuri, sunt în continuare la datorie pentru ca normele de prevenire impuse prin prevederi legale să fie respectate.
Polițiștii argeșeni au desfășurat 32 de acţiuni punctuale, dintre care 28 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. În cadrul acțiunilor au fost verificate 3.026 de persoane, precum și 142 de mijloace de transport. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 152 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.500 de lei, după cum urmează:
- 135 de sancțiuni, în valoare de 6.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
- 13 sancțiuni, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.
- două sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.
În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au verificat 398 de persoane, 39 de societăți comerciale, precum și peste 20 de mijloace de transport persoane. Cu ocazia acțiunilor, au fost instruiți operatorii economici din zonele comerciale vizate. În urma abaterilor constatate, s-au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020.
În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au legitimat 12 persoane, au verificat 4 societăți comerciale, precum și 9 mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment, conform Legii 55/2020.
În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au legitimat 21 de persoane și au verificat 16 mijloace de transport persoane. Au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate, conform Legii 55/2020, 6 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment, ca urmare a nerespectării obligației de a purta masca de protecție.
În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au au verificat 80 de persoane și 26 de mijloace de transport persoane. Au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate, conform Legii 55/2020, 20 de sancţiuni contravenţionale, cu avertisment, ca urmare a nerespectării obligației de a purta masca de protecție.
În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Pitești au constatat, cu ocazia verificărilor efectuate, faptul că, o femeie de 35 de ani, din Pitești, nu a respectat măsura carantinei la adresa declarată. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.
În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au depistat, pe raza orașului Topoloveni, un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care figura în carantină la domiciliu. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.